De vorbă cu Vajda Anna, librar din 1977

Pe vremuri, la Sfântu Gheorghe se cumpărau cărți. În anii 70 și 80, cărțile se vindeau la pachet de cel puțin două, librăriile erau de stat iar cele mai bune cărți se păstrau pentru unii clienți sau se dădeau în depozit, pentru „ștabii“ de la partid, după cum povestește Vajda Anna, librar din 1977.

La Fierbinți

Aprilie. Zi cu soare. Trec pragul librăriei, la parterul înalt al unui bloc de pe Bulevardul Grigore Bălan. În veranda acoperită, la exterior, cu iederă, scotocesc printre cărțile de anticariat. Cum nu am găsit ce căutam, îi cer ajutorul. Din vorbă în vorbă, îmi spune câte ceva despre ea și aflu susprins, că e cel mai vechi librar care încă muncește la Sfântu Gheorghe, informație confirmată ulterior de o fostă colegă. Așa că stabilim un interviu și, când ne revedem, reînnodăm povestea.

S-a născut în 1955, la Belin. A terminat opt clase în comuna natală. Îmi povestește că, la început, nu a înțeles scrierile lui Creangă, pe care le învăța pe de rost, neștiind româna. Apoi a ajuns să guste savoarea Amintirilor din Copilărie. A mers să-și continue studiile tocmai la Fierbinți-Târg, Ialomița. Acolo erau niște cunoștințe de-ale unor prieteni de familie, iar părinții voiau ca fata lor să învețe bine românește. A studiat la liceul de acolo, a stat la internat, și și-a scris jurnalul de adolescentă în românește. La întoarcere în zona natală, și-a căutat de lucru. Și a găsit, într-o librărie. A început munca la 22 de ani, în 1977.

„Plimbarea“ librăriilor

Sunt tare curios de munca de librar înainte de 1989. Dar, mai întâi vreau să aflu pe unde a vândut cărți. Din răspunsurile ei, obțin un fragment din istoria zbuciumată a librăriilor din Sfântu Gheorghe, din care unele au fost nevoite să se mute prin oraș.„În 1977 lucram la colțul dintre Ciucului cu actuala 1 Decembrie, unde acum este o farmacie. Se numea „Librăria nr 1“, începe ea. Și, după ce le caută de harta memoriei, îmi spune că orașul avea atunci cinci librării. Îmi povestește, zâmbind, că mulți maghiari, în loc să-i zică könyvesbolt, îi ziceau, vorbind ungurește, „libraria“. Din 1981 a părăsit-o pentru depozitul de carte al Centrului de Librării Covasna. După Revoluție a mai lucrat un pic la depozit. Apoi, în 1991, în ciuda temerilor soțului, a înființat firma pe care o are acum, Litera SRL, ca asociat unic. „Prima librărie Litera era într-o căsuță de lemn vizavi de Șugaș, unde sunt acum băncile“. Librăria a rămas acolo, din câte își amintește, până în 1995 sau 1996, după care s-a mutat lângă magazinul de miere din centru.

Între timp a muncit și în altă librărie, Corvina. A înființat Corvina în 1995, alături de o colegă, iar acest magazin a funcționat pe locul fostei Librării numărul 1. „Soțul avea mai multă încredere în mine să lucrez acolo, simțeam asta“. Nu știau că există un lanț de librării cu același nume, dar la Miercurea Ciuc. Spune că în 1999 au fost nevoite să părăsească spațiul, pentru a face loc firmei din Ciuc. Peste ani, și firma din Harghita a ajuns să închidă porțile librăriei din Ciucului colț cu 1 Decembrie. „Colegele se rugau de noi să nu ne mutăm, că dacă ne mutăm ne dizolvăm“. Într-adevăr, mutată pe Nicolae Iorga, librăria nu a avut viață lungă.

Vajda Anna s-a concentrat asupra librăriei proprii de lângă magazinul de produse apicole și a mai deschis un magazin Litera, în locul de acum, un apartament pe care-l cumpărase în 1998. A trebuit să plece din centru după neînțelegeri cu  reprezentanții locali ai proprietarilor din București. Așa că mica librărie de pe Grigore Bălan este din „2000 și ceva“, singurul ei magazin.

„Vrafuri până la tavan“

Auzisem de la o colegă cum intra în librăriile de odinioară și era nevoită să cumpere cărți la pachet, „una bună și una slabă“. Îmi povestise toate astea pe un ton nostalgic-amuzat. Fiind prea mic în anii 80, am deschis, cu acest detaliu, discuția despre vânzare de cărți de dinainte de 1989.

„Da, erau cărţi la pachet. Nu pot spune că o carte din pachet era proastă, numai ca erau mai multe exemplare comandate din ea. Pe atunci puneai cărțile una peste alta, în vrafuri înalte, până la tavan iar cele nevândute se puneau la pachet. Sfântu Gheorghe nu e un oraș să acopere așa o comandă, nu știu de ce s-au comandat în număr așa mare. Nu cred că se ținea cont, când se comanda o carte, dacă se vinde sau nu“. Ce fel de cărți intrau într-un astfel de pachet? „De exemplu, în pachetele de cărți maghiare intrau un roman sau poate două, și o carte de matematică, Matematikai Lexikon. În pachetele românești era Rodica Ojog-Brașoveanu, că se căuta și mulți alți scriitori români și străini. Pe lângă cele cu priză la public se puneau, de exemplu, lucrări din colecția Știința pentru Toți“, îmi spune Vajda Anna și îmi aduce, din anticariat, câteva  cărți care completau pachetele. „Eu și acum consider că aceste cărți sunt foarte bune. Astea tehnice îmi plac nemaipomenit“, îmi spune ea, cu o privire luminoasă.

Din prima librărie, își amintește unde erau cărțile, unde erau jucăriile și unde produsele de papetărie și birotică. „A, și nu erau case de marcat. Dar nu furam, nu s-a lipit nimic de mine. Seara număram banii și aveam un caiet cu pătrățele. Scriam cât am vândut și pe o parte era planul cu cât trebuia să vindem“. Iar lumea, neavând multe alternative la lectură, dădea bani pe cărți, după cum îmi confirmă:

- Oamenii cumpărau?

- Cumpărau, săracii. Aveau nevoie de cartea de care doreau. Era și coadă, când primeam în română sau maghiară, în maghiară mai primeam și din Ungaria“, își amintește Vajda. „Fiecare dintre noi avea cunoștințe. Le rețineam câte o carte, dacă nu puteau să o cumpere la un moment dat.  Aveam câțiva clienți. De exemplu un șef de la alimentară. Că nu se găsea nici asta, nici aia.

-El dădea de mâncare și primea cărți?

-Da“

Când a lucrat la depozitul de cărți, oamenii cu relație pe la șefi, de exemplu „ștabi de partid“, veneau și luau direct de acolo cele mai bune cărți. Îmi spune că banii încasați se duceau la librăriile pentru care erau destinate cărțile.

Din cei care cumpărau atunci cărți, la librărie sau depozit, „după 89 prea puțini se mai interesau de cărți. În 90-91 încă nu am simțit. Atunci primeam multe cărți. Până în 95 a mers foarte bine, după aceea a luat-o la vale“, mai spune ea, încheind șirul amintirilor.

„Nu renunț la cărți“

În librăria de acum, are cărți noi de toate felurile: istorie, dicționare, ghiduri de conversație sau cărți științifice. La fel, are multe și felurite cărți vechi. De vândut vinde însă puține. Pensia de 697 de lei și-o completează mai mult din comerțul cu folii adezive. Vinde și birotică și papetărie, dar se gândește să renunțe la acest stand și să comercializeze roadele pasiunii ei, lucrul manual. Pictează pe lemn, dar spune că nu e „vreun Van Gogh“ și nu a vândut până acum. A mai vândut în schimb agende cu coperți decorate de mână.

O întreb pe Vajda Anna dacă vrea să renunțe la unele dintre cărți pentru a face loc altor produse. Ceva îmi spune că răspunsul va fi nu. Și, într-adevăr: „Nu, nu renunț la cărți. Nu pot încă. Am încă și cărți vechi, trebuie să pun pe hârtie, mereu trebuie și cărți noi care interesează publicul“. O mai ajută la vânzare și soțul, care pe vremuri a lucrat la IMASA.  „Este mai bun ca mine ca vânzător“, zâmbește ea. Au două fete, și amândouă lucrează în lumea literelor. Vajda Erika, fata mică, este traducător, iar Vajda Noemi, fata ce mare, este scriitor. A publicat în reviste, dar a scos și un volum, Öregapám mesélte (Bătrânul tată a povestit). „Sunt un fel de reportaje cu povestirile celor bătrâni din satul unde s-a mutat, Dorobanți, județul  Arad“, îmi spune ea.

- Și ați vândut cărțile în librărie?

- Două le-am vândut, în regim de consignație, pentru bibliotecă. Fata mi-a zis să dau pe la prieteni, să nu vând. Așa că aici, în librărie, nu am vândut".