ACTUALITATE 7 iunie 2009

Campanie de informare 112

de Covasna Media | 518 vizualizări
Câteva zeci de elevi de la şcolile Nicolae Colan şi Varadi Jozsef au fost învăţaţi despre importanţa Serviciului 112 şi cum să folosească acest număr de urgenţă

Numeroşi elevi din clasele primare de la şcolile Nicolae Colan şi Varadi Jozsef din Sfântu-Gheorghe au fost „instruiţi“ în cursul săptămânii trecute cu privire la importanţa apelului unic de urgenţă 112 şi modul de folosire a acestuia. În cazul Şcolii Nicolae Colan, informarea a avut loc la nivelul clasei a III-a, în timp ce la Varadi Jozsef cadrele didactice au adunat pentru prezentare toţi elevii de la ciclul primar.

Acţiunile au avut loc în cadrul Săptămânii Răspunderii Civice, ocazie cu care şeful Biroului de Răspuns Apel Unic 112 în Covasna, col. Ilie Drelciuc, s-a întâlnit cu elevii de la cele două şcoli şi le-a vorbit despre ce înseamnă 112, şi când trebuie şi nu trebuie apelat acest număr, pentru a nu ţine linia ocupată când cineva ar putea avea vreo urgenţă.

Elevii au primit totodată materiale informative despre acest apel unic de urgenţă şi au asistat la prezentări adaptate vârstei lor, din care nu lipseau sunetele specifice sirenelor şi dialogurile instructive cu operatoarea de la 112, pentru a avea exemple cât mai concrete pentru cei mici.

Potrivit lui Ilie Drelciuc, o statistică a primelor cinci luni ale anului în ceea ce priveşte apelurile locuitorilor din judeţul Covasna la numărul unic de urgenţă a scos la iveală faptul că 86% sunt nejustificate, fiind vorba despre farse, apeluri abuzive sau injurioase.

„Sunt apeluri începând de la beep, apeluri injurioase, apeluri de linişte, însemnând că sună, lasă telefonul deschis şi auzi zgomotul ambiental, sună să încerce dacă îi merge telefonul. Oamenii sunt informaţi, dar aş spune că este o chestiune de civilizaţie, de educaţie, din păcate, dacă am face o statistică, constatăm că foarte mulţi sunt maturi care sună nejus tificat la 112”, a declarat Ilie Drelciuc. În total este vorba despre 155.271 de apeluri primite în primele cinci luni ale anului, din care 86% nejustificate.

Şefului Biroului de Răspuns Apel 112 a explicat că din totalul apelurilor tratate - 22.114 la număr - nu toate sunt şi cazuri, ci aici intră pe lângă urgenţe şi apelurile de informare, când de exemplu sună cineva pentru că nu ştie numărul de la apă şi canal şi are inundaţie în casă sau să întrebe de starea unei persoane care a plecat cu Ambulanţa la Spital, lucruri care nu intră în competenţa 112, dar sunt apeluri tratate chiar dacă nu au fost urgenţe.

Din apelurile tratate, mai mult de jumătate au fost urgenţe adevărate, la care s-a intervenit din partea celor competenţi - Poliţie, Ambulanţă, Pompieri, Jandarmi.

Din apelurile de urgenţă preluate la nivelul judeţului Covasna în ultimele cinci luni, cele mai multe au reprezentat apeluri de competenţa Ambulanţei – aproa pe 8.000, 3.839 au fost de competenţa Poliţiei, 258 a Pompierilor şi 22 a Jandarmilor.

Ana Sidon

Teme articol: campanie 112 informare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.