ACTUALITATE 19 ianuarie 2022

Călătorie spre Cercul Polar: covăsnenii au parcurs peste 2.500 de kilometri și șase țări

de Iulia Drăghici - Taraș | 3782 vizualizări

În Finlanda, se pregătesc de un raliu pe lac înghețat și alte experiențe locale

Călătoria spre Cercul Polar, în care doi covăsneni, soț și soție, au pornit de sâmbătă, 15 ianuarie din Păulești - Satu Mare, alături de încă cinci participanți din țară, a adunat deja experiențe demne de povestit. 

Când am vorbit cu ei, marți dimineață Dragoș și Anamaria erau din nou pe drum, a patra zi de când au pornit din România spre Cercul Polar. Se aflau în drum spre Tallinn, capitala Estoniei, cu destinația Finlanda. Trecuseră deja prin Ungaria, Polonia, Lituania și Letonia. Peste 2.000 de kilometri au adunat la bord. Cu cei de marți, trec lejer de 2.500. 

Până acum, dacă ar descrie experiența, ar spune că sunt oamenii potriviți la locul potrivit. 

„Este fantastic. Noi ne simțim într-un mare fel. E atât de natural. Trăiesc o senzație de deja-vu continuă. Mă simt acasă”, ne-a spus Dragoș Muntean. 

Parcă facem asta de o viață”, ne-a împărtășit și copilotul Anamaria Muntean - Șarlea. 

Oprirea din Finlanda are să fie una deosebită, ca întreaga călătorie de altfel, dar cu ceva mai multă adrenalină, pentru că aventurierii covăsneni vor lua parte la un raliu pe un lac înghețat. Pe lângă asta, sauna finlandeză, celebră în lume, va fi o altă experiență pe care covăsnenii plecați la Cercul Polar nu o vor rata.

Până atunci, vremea capricioasă, de iarnă, cu viscol, ninsori și gheață le-a dat de înțeles că drumul nu vine fără provocări, că nu e simplu și că sunt riscuri deosebite, mai ales că au fost zile în care au prins și câte cinci accidente, pe lângă care au trecut sau din cauza cărora au fost nevoiți să schimbe din traseu ca să ocolească, să nu rămână blocați. 

Nici montarea cortului nu e tocmai ușoară, că durează cam o oră, dar măcar dormitul este confortabil și nu au avut probleme cu frigul. Cu toate acestea, într-o noapte au ales o cazare, în Letonia, din cauza vântului puternic. 

Din păcate, pe lângă situațiile neprevăzute în trafic, și pandemia de COVID-19 pune călătorii în unele dificultăți. De pildă, pentru a trece din Estonia în Finlanda cu bacul, pe lângă certificatul de vaccinare, excursioniștii au avut de trecut și un test COVID. Aspect care i-a pus față în față și cu birocrația și digitalizarea (pentru programări) adaptată greoi pentru străini, după cum a explicat Dragoș într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, folosite pentru a împărtăși cu familia, prietenii și cei interesați aventura lor spre Cercul Polar. 

Sponsor principal al aventurierilor covăsneni este Euroderatizare.ro, iar parteneri sunt Visit Covasna, Emudding.ro, 4Xplorecampers, Best-Ride.ro, RS Chiptuning Pro, iar mulțumiri speciale merg către Iulian Berghian. 

Specificul acestei expediții, la care iau parte în total șapte participanți, cu cinci mașini (din Satu Mare, Buzău, Brașov și Covasna), este acela că încearcă să mențină cheltuielile la minimum posibil, adică, în afară de combustibil, să nu existe prea multe alte investiții. De aceea, aceștia dorm într-un cort special pus pe mașină, iar mâncarea este gătită în aer liber.

Inițial s-a preconizat că această călătorie ar dura cam 15 zile, dus-întors, însă planificarea ar putea fi puțin modificată, având în vedere că sunt întâlnite situații neprevăzute în trafic. Este vorba oricum, în total, de 10.000 de kilometri de parcurs, dacă testările COVID și alte aspecte neprevăzute nu le pun probleme. 

La finalul aventurii, care se va încheia cu întoarcerea în țară, vom pregăti un interviu mai pe larg cu cei doi tineri din orașul Covasna, cu origini din Întorsura Buzăului. 

Sursa foto: Facebook. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
reluc reluc, 19 ianuarie 2022
felicitari ,participantilor la raliu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.