Cadavrul unui bărbat, descoperit într-o pădure din localitatea Belin
Polițiștii covăsneni au intervenit vineri dimineață, în urma unui apel la 112 prin care s-a sesizat că un bărbat de 68 de ani, angajat la o fermă de animale din comuna Belin, ar putea fi decedat într-o zonă împădurită din proximitate.
La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul fusese contactat ultima dată în cursul serii precedente de un alt angajat al fermei. Ulterior, vineri dimineață, haine și obiecte personale ale acestuia au fost observate la marginea pădurii, existând suspiciunea unui atac al animalelor sălbatice.
În urma căutărilor, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în apropiere, prezentând urme vizibile ale unui atac din partea unui animal sălbatic, probabil urs.
În cauză, a fost constituită o echipă complexă de cercetare pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului, în prezent neexistând suspiciuni cu privire la săvârșirea unei infracțiuni cu violență.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului.
(Sursa: IPJ Covasna)