ACTUALITATE 27 noiembrie 2013

Brazi puţini şi de Crăciunul acesta. Vezi care vor fi preţurile

de Monica Vrânceanu, Székely Emőke | 687 vizualizări

Pădurile Statului nu acoperă tot necesarul brazilor, astfel că cei mai mulţi vor cumpăra de la comercianţi

Oferta de brazi din acest an se va axa pe cei comercializaţi de particulari, căci pădurile Statului au prea puţini brazi de vânzare, deşi preţurile de aici sunt cu mult mai scăzute.

În judeţul Covasna, ocoalele silvice vor scoate la vânzare 650 de brazi, care probabil că se vor vinde rapid, mai ales că preţurile sunt foarte mici. Directorul Direcţiei Silvice Covasna, Ioan Cosneanu, ne-a declarat că în acest an brazii de Crăciun vor fi comercializaţi de Ocoalele Silvice din Covasna, Comandău şi Breţcu.

„Preţurile brazilor vor fi între 24 şi 37 de lei bucata, în funcţie de mărime. Din păcate, doar 650 de brazi se vor scoate la vânzare şi asta din cauză că, în urma retrocedărilor Statul a rămas cu foarte puţine păduri”, a explicat Cosneanu.

Potrivit acestuia, brazii recoltaţi din fondul silvic al Statului vor fi vânduţi pe principiul „primul venit, primul servit”, nefiind posibile rezervări, repartiţii ori liste anterioare. Cosneanu a mai spus că brazii de Crăciun vor începe să fie vânduţi abia după începutul lui decembrie, la sediile ocoalelor silvice.

Prin urmare, accesul populaţiei la brazii de Crăciun proveniţi din pădurile Statului va fi destul de restrâns, aşa că vom avea, din nou, brazi în pieţe. Dacă anul trecut brăduţii mai mici se comercializau cu sume între 50 şi 200 de lei, criza face ca preţurile să rămână cam tot în zona asta, poate să crească oarecum, însă nu foarte mult.

Peste 4.500 de controale

Odată cu perioada Crăciunului însă, este de aşteptat să crească şi numărul comerţului ilegal de brazi - unii mai taie câte un molid - doi din pădure şi-i vând la scara blocului, alţii sunt mai îndrăzneţi şi taie cinci-şase brazi pe care-i transportă spre vânzare noaptea, cu maşina proprie. Tocmai de asta, Poliţia spune că va îneţi controalele. Şi nu doar la brazi, ci şi la lemne – că oricum e sezon rece, iar acestea sunt la mare căutare.

În urmă cu câteva luni șeful IPJ Covasna, Ion Popa, spunea că instituția pe care o conduce va organiza diferite acțiuni pentru combaterea tăierilor ilegale de lemne. Zis și făcut, dovadă stau cifrele: în primele 10 luni ale anului IPJ Covasna a desfășurat un număr total de 4.560 de controale.

„În perioada primelor 10 luni ale anului 2013, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna au desfăşurat, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor silvice, un număr total de 1277 acţiuni, dintre care 382 în fondurile forestiere, 60 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 732 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 103 alte genuri de acţiuni în domeniul silvic. În cadrul acţiunilor sus-amintite, au fost desfăşurate un număr total de 4560 de controale” – se arată într-un comunicat emis de IPJ Covasna.

Desigur, au fost găsite numeroase nereguli, și astfel a curs cu amenzi și dosare penale. „Au fost înregistrate un număr de 158 dosare penale, au fost aplicate un număr de 860 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 884,697 mii de lei şi a fost confiscată cantitatea totală de 1192,928 mc material lemnos, în valoare de 214,036 mii de lei. Totodată, în ceea ce priveşte bunurile şi valorile confiscate sau ridicate în vederea confiscării, sau ridicate în vederea stabilirii provenienţei, acestea se referă la 92 de unelte sau instrumente utilizate la tăierea materialului lemnos, 1 autovehicul şi 9 vehicule cu tracţiune animală” – a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Tóth Sigismund.

Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare, mai ales că se apropie Crăciunul. Ion Popa a declarat că deocamdată nu au depistat pe nimeni care să fi tăiat pom de Crăciun, dar este încă devreme. Tăierea fără drept, sustragerea şi transportul pomilor de Crăciun, din fondul forestier naţional, din specia brad sau molid, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 16 ani sau cu amendă penală.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.