ACTUALITATE 12 septembrie 2011

Bonus la mutare: un „pește”

de Elena Rotaru | 48 vizualizări

„Wow, dar ce valabilă ești pentru vârsta ta”, așa a început discuția mea cu un domn de la care doream să închiriez o garsonieră.

Să participi la activitatea numită mutare este o aventură indiferent că o faci de unul singur, că o faci cu multe sau cu puține lucruri, că te încăpățânezi să rezolvi fără ajutor toate cele sau că ai o armată de amici în jurul tău, tot aventură se numește și ai aceleași etape nebunești de parcurs.

Dai/citești anunțuri, suni cunoștinţele din orașul cu pricina, ciulești urechile în jurul tău.

Nebunia mutării mele a început cu apelul către un număr ce apărea sub un anunț de închiriere, am mers la locul de întâlnire, o terasă, și am înțepenit de-a dreptul. M-a strigat pe nume un domn a cărui culoare nu contează oricum, dar care în mod cert nu era doamna cu care vorbisem la telefon. S-a prezentat omul și apoi m-a măsurat exact de la baza pantofului și până la firul de păr ridicat de vânt. Dacă trecuse ceva timp de când nu m-am simțit ca un obiect, na că atunci m-am simțit. Să mă întorc pe vârfuri și să plec? Neee, nu e politicos, dacă aparențele mă înșeală?, mi-am spus. Nu m-au înșelat.

- Ce cauți?,  m-a tutuit imediat ce a terminat de studiat ”ambalajul”.

- Eu caut o garsonieră, dumneavoastră ce anume căutați? A zâmbit și a tras din țigară.

- Dar câți ani ai tu?

Îi raspund, deși nu înțelegeam relevanța aspectului, după care a urmat replica legată de valabilitatea mea, replică pentru care nu m-am simțit ofensată, în fond și eu când doresc să cumpăr un produs mă interesez mereu de valabilitate.

După schimburi de cuvinte pe teme variate și fără legatură cu locul pe care se presupunea că îl are în grijă sau alte forme de posesie sau uzufruct, se ridică și îmi spune: hai dragă să te duc în locul în care vei sta. Am râs nervos și i-am spus că îi mulțumesc pentru amabilitate, dar că trebuie să plec. M-a întrebat de ce, m-a certat nițel că nici măcar n-am văzul locul, dar m-am scuzat politicos fără să dau explicații. Cum era să-i spun că eu, cu tot cu valabilitatea mea, dacă ”poftesc” pot să fac prostituție și fără să am un pește care să-mi poarte „interesele”?

O altă locație a fost exact peste o uitătură de blocul unei prietene. Urcam scările și îmi tot spuneam: ok, e frumos că vii tu mai aproape de oamenii dragi că poate așa, în caz de nevoie și nu numai, ajungi mai repede la ei sau ei la tine dar chiar peste drum nu cred că este indicat. Am răsuflat ușurată, să spun așa, când mi-a deschis ușa o bătrână care mi-a explicat din ușă pentru a-mi fi clar că ea mai stă acolo două săptamâni până vine fata ei, dar să stau liniștită că nu mă va încurca (!?) și apoi voi avea tot spațiul liber.

Până să dau peste locul care mi-a placut și care mi-a și convenit am trecut și prin întâmplări obositoare, normale și firești.

Și cum eu fac parte dintre acele persoane care și-au tot spus într-aiurea și inutil că nu vor locui peste etajul 3 era și firesc să găsesc un loc care să-mi placă dar care să fie localizat sus, sus, sus. Dar până la urmă la ce-mi trebuie să mă uit pe geam în jos, am descoperit că e cu muuult mai interesant să privesc doar în zare, chiar și atunci când spăl geamuri. În plus, ce avantaj minunat pentru siluetă și minte poate să fie ignorarea deasă a liftului și folosirea scărilor.

Și cum toate erau puse la locul lor și lista cu cele lipsă și necesare întocmită, mi-am spus că e firesc și necesar să mă lămuresc cu cine împart blocul. Am luat o pauză de la toate cele și am intrat în vorba cu cele 5 doamne mai în vârstă care sporăvăiau la intrarea în clădire. Așa am aflat că toate 5 sunt văduve.

Am plecat într-ale mele cu gândul că poate am nimerit bine, în această clădire bărbații sunt niște gentlemeni... cedează primii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.