ACTUALITATE 5 septembrie 2016

Boney M și focurile de artificii au încheiat Zilele Orașului Covasna

de Sever Ioan Miu | 1007 vizualizări

Începută vineri, cea de-a 19-a ediție a Zilelor Orașului Covasna a luat sfârșit duminică noaptea, când cerul stațiunii a fost luminat de focuri de artificii, iar pe scenă au răsunat mult așteptatele hituri Boney M. Am fost duminică să văd cu ochii mei evenimentele cheie de atunci, dar am căutat să aflu impresii și despre momente importante din primele două zile de la covăsnenii aflați în public sau printre organizatori.

Bucurii și regrete cu Alex Velea

Ziua de vineri, care în alți ani era dedicată ansamblurilor populare, a găzduit, de data asta, nume importante din muzica maghiară din România, respectiv din cea românească - Dancs Annamari și Alex Velea. „Mi-au reproșat comercianții că luăm taxă pe trei zile, dar vinerea se organizează un program mai puțin costisitor și probabil mai puțin atractiv pentru public. Anul acesta (...) ziua de vineri a fost mai altfel decât la edițiile anterioare, am încercat s-o încărcăm c-un program mai atractiv și mai gustat de public“, ne-a spus primarul orașului, Gyerő József.

„La Alex Velea melodiile au fost mai vechi și mai cunoscute, le-am știut pe toate“, mi-a declarat, încântată, o tânără covăsneancă, Iulia Purcaru. „Ne pare rău că nu a venit cu Antonia, ar fi fost o surpriză superbă“, a spus și prietena ei, Adriana Roxana Andrei, la care Iulia a completat: „Şi cu Dominic“. Printre concertele de vineri s-au numărat și momentele muzicale ale lui DJ Turbo și al formației Bon Bon, dar ziua a fost marcată și de un vernisaj de grafică, sculptură și artă textilă la Galeria Kadar László.

Folclor autentic voineștean și o voce de aurZilele orasului Covasna 2016 (12)

Ziua de sâmbătă a  adus pe scenă ansamblurile de dansuri populare din orașul Covasna, deopotrivă românești și maghiare - Junii Covăsneni, grup coordonat de către Oana Șulea și maestrul Gică Popa, respectiv Recefice și Pitypang, pregătite de coregraful Both László. „Deși face parte din Secuime, Covasna este considerată sat între orașe și oraș între sate și s-a pierdut folclorul autentic. Ce dansează Recefice și Pitypang nu este folclor de aici, ci secuiesc. Și Junii Covăsneni fac cu maestrul Gică Popa coregrafii din Brașov și Făgăraș, dar e foarte important că au un nucleu de bază al dansurilor și cântecelor românești de aici“, a punctat directorul Casei Orășenești de Cultură, Czilli Balázs. „Sâmbătă a cântat și o fetiță din Covasna cu glasul de aur, Ana Sandulea și am avut două invitate speciale din Sfântu Gheorghe, Elena și Maria Istrate, care lucrează acum la un album muzical“, a mai spus Czlili.

Umorul lui Puya

Vedeta zilei de sâmbătă a fost, pentru mulți, rapperul Puya. „Mi-a plăcut de Puya că a făcut un concurs (...) ‘Covasna are talent’. A chemat doi băieți și a fost amuzant (...) au dansat în loc să cânte, dar Puya a avut glumele lui și a dat și o recompensă, un sac de cartofi, pentru cel mai bun“, a povestit Adriana Roxana Andrei. Alte formații care au adunat un mare număr de fani sâmbătă au fost Bagossy Brothers Company, din Gheorgheni, precum și Felszegi Annamari și Kaly, din Târgu Secuiesc.

Nunțile de aur, sărbătorite de Primărie

Zilele orasului Covasna 2016 (9)Tot sâmbătă, primarul și consiliului local au celebrat nunțile de aur (cuplurile cu 50 de ani de căsătorie) și căsniciile care au împlinit 60 de ani. Evenimentul a fost deschis de spectacolul elevilor din liceul „Kőrösi Csoma Sándor“.

„Dragi sărbătoriți! Acum cincizeci, șaizeci de ani vouă v-a fost dat să trăiți miracolul iubirii (...). Ați îndrăznit să lăsați o viață și să începeți altă, încrezători în puterea de a rezista încercărilor anilor“ – a spus Gyerő József, primarul orașului Covasna, citat de pagina de facebook a Casei de Cultură Orășenească din Covasna. Organizatorii au avut bucuria de a cinsti treisprezece nunți de aur și două căsnicii care au împlinit 60 de ani.

„Nuntașii de aur“ au fost, în ordine alfabetică: Bokor Lajos și Bokor Matild, Cojanu Gheorghe și Cojanu Livia, Czikó Zoltán și Czikó Ilona, Gecse Francsisc și Gecse Ibolya, Kökösi Jenő și Kökösi Éva, Luka Sándor și Luka Piroska, Olteanu Mihai-Nicolae și Olteanu Paraschiva, Pál József și Pál Margit, Rózsa Aladár și Rózsa Edit, Rusandu Nicolae și Rusandu Maria, Szabó Jenő și Szabó Ibolya, Ungureanu Petru și Ungureanu Paraschiva, Vrâncean Gheorghe și Vrâncean Ana.

Cuplurile cu 60 de ani de căsnicie au fost Ciurea Mihail-Gheorghe și Ciurea Zita, precum și Sorescu Ioan și Sorescu Floarea. După ceremonie, în cadrul unei scurte recepții, atât primarul cât și viceprimarul orașului au felicitat fiecare sărbătorit în parte. Printre alte evenimente de sâmbătă s-au numărat Cupa de Minifotbal Covasna, un concurs de șah și o comedie jucată de către elevii liceului Kőrösi Csoma Sándor.

Cinstea a unui covăsnean, recompensată de poliție

Duminică au avut loc un concurs de tenis de masă, un meci de fotbal de nostalgie precum și un concurs  automobilistic, la Valea Zânelor. După-amiază, pe scena din centru, după formațiile Hangfoglalas (Covasna), Retro Rolls (Ilieni) și Black Velvet (Sfântu Gheorghe), a urmat un moment emoționant. În aplauzele mulțimii adunate în centrul orașului, Poliția Orașului Covasna i-a conferit o diplomă de excelență lui Bibó-Szurkos Ferenc. Acest covăsnean a găsit, în luna iulie a anului 2016, o sumă de o mie de lire sterline și, fără să ezite, a depus toți banii la poliție.

Bikini, rock fără frontiereZilele orasului Covasna 2016 (10)

După încheierea acestui moment, au fost anunțate numele câștigătorilor diverselor tombole și concursuri din cadrul Zilelor Orașului Covasna, după care a urmat concertul formației rock Bikini. Acești veterani ai rockului ungar au umplut până la refuz centrul orașului și recunosc că, deși nu am înțeles multe dintre versurile lor, au reușit să-mi transmită chiar și mie energia și bună dispoziție pe care doar marile formații știu să le ofere.

Boney M, hituri cu întârziere

După mai multe artificii, care au împânzit cerul Covasnei cu luminile și culorile lor, pe acordurile melodiei „Chariots of fire“ de la Vangelis, și după ce s-au lăsat așteptați 20 de minute, au apărut pe scenă și cei de la Sheyla Bonick Sounds of Boney M. Publicul, vizibil mai puțin față de concertul Bikini, a părut să se bucure la auzul unor șlagăre Boney M ca „By the rivers of Babylon“, „One way ticket“ sau „Sunny“, oferite de către cei doi membri ai trupei. Pe de altă parte, au existat și nemulțumiți. „De când am venit la concertul Boney M, solista era foarte posomorâtă (...). A avut momente când ba era fericită, ba era supărată, nu transmitea nimic prin melodia pe care o cânta. Solistul, în schimb, a fost super“, a declarat Adriana Roxana Andrei. „El a dansat, s-a mișcat pe scenă, s-a dus în față, dar ea, mai puțin“, a spus altă tânără din public, Mădălina Ioana Adiaconiței“

Gânduri pentru viitor

„Aș dori să mulțumesc celor care au contribuit la organizare, colegilor mei de la Casa de Cultură, sponsorilor, interpreților, celor care au asigurat programul acestor zile. Doresc să mulțumesc comercianților, până la urmă din taxele plătite de dânșii am acoperit cheltuielile cu interpreții, publicului, care a participat la Zilele Orașului și lui Dumnezeu, că ne-a asigurat această vreme bună“, a declarat, zâmbind, primarul Gyerő József. Printre aspectele care merită ameliorate la viitoarea ediție se numără, pentru primar, îmbunătățirea rețelei electrice din centru: „O să mărim capacitatea de aici din centru sau să introducem contoare pentru fiecare comerciant separat. Cum consumă, să plătească. Sâmbătă pe la 12 a căzut curentul, iar comercianții din zona podului nu au avut electricitate, fapt pentru care îmi cer scuze“. „Am tras concluziile și față de cele bune și față de cele rele și încercăm ca la următoarea ediție, dacă eu le voi organiza, ca primar, să corectăm respectivele greșeli. Mă bucur că în aceste două luni pe care le-am avut de la alegeri am reuşit să facem acest program“, a încheiat edilul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.