ACTUALITATE 24 octombrie 2016

Bodoc va avea cel mai mare teren din Transilvania pentru concursuri de atelaje

de Iulia Drăghici - Taraș | 1097 vizualizări

Comuna Bodoc va inaugura în iulie 2017 cel mai mare teren din Transilvania dedicat concursurilor de atelaje. Potrivit primarului, pe terenul de 7 hectare destinat proiectului a fost plantat gazonul, urmând ca în continuare să se construiască obstacolele. Primul concurs va avea loc în perioada inaugurării. Prin aceste evenimente autorităţile locale din Bodoc îşi doresc să promoveze turismul din localitatea recunoscută pentru apele minerale şi pentru frumuseţile locului.Bodoc teren atelaje 3

„Ne dorim ca prin acest eveniment să promovăm turismul rural. Vrem să facem agroturism. Deja comuna are o mică fermă unde lucrează doi oameni. Avem porci, găini, oi, dar şi cai de rasă. M-am gândit că dacă am pornit în această direcţie, atunci să organizăm şi un eveniment. (...) La Olteni, unde avem staţiunea balneară, avem un teren de 7 hectare de fâneaţă, unde am făcut deja un proiect şi cred că ăsta va fi singurul teren pentru concursuri naţionale şi internaţionale de atelaje din Transilvania. Anul viitor, în 7, 8 şi 9 iulie va fi inaugurarea terenului şi primul concurs naţional. Deja am trimis o cerere şi la Federaţia Naţională, ca să fie înregistrat acest concurs. E deja bătut în cuie. Prin sponsorizare de la Schweighofer Reci am primit 600 de stâlpi de 2 metri, pe care trebuie să îi curăţăm şi să îi pregătim. Din acest material vor fi făcute gardul şi obstacolele care trebuie pentru concurs”, ne-a declarat primarul din Bodoc, Fodor István.

Bodoc teren atelaje 4Decizia de a organiza acest concurs a venit şi ca urmare a prezenţei numeroase din rândul cetăţenilor care se înregistrau la astfel de competiţii, organizate în regim de amator, la zilele comunei. „La Bodoc, de 13 ani de zile tot facem Zilele Bodocului şi în fiecare an facem concurs de atelaje cu cai, de 4 şi de 6, pe terenul de fotbal. La acest eveniment se adună şi 2.000 de oameni care vin să vadă concursul de cai. Pe terenul de fotbal nu mai putem organiza pentru că se strică şi terenul şi nici nu e permis pentru că trebuie să fie şi loc de încălzire pentru cai şi aşa mai departe. Aşa că ne-am gândit că dacă tot avem acolo un teren bun şi mai avem şi staţiunea lângă, să punem bazele unui proiect frumos”, a explicat primarul covăsnean.

Teme articol: teren concurs Bodoc atelaje
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.