ACTUALITATE 13 iunie 2017

Biserică din Aita Mare, restaurată cu fonduri europene

de Iulia Drăghici - Taraș | 1729 vizualizări

Biserica fortificată din Aita Mare va fi restaurată, până în 2021, cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat marți la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, de directorul general al acesteia, Simion Creţu, şi preotul paroh al Bisericii din Aita Mare, Fekete Levente.

Proiectul „Lucrări de reparaţii, conservare şi introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Unitariene Fortificate" din Aita Mare este finanţat cu peste 6,5 milioane de lei, din care 6,2 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Restaurarea are ca obiectiv creşterea numărului de turişti, promovarea proiectelor şi, pe lângă acces fizic la obiectivele realizate, digitizarea ansamblurilor şi acces în mediul on-line la ansamblurile bisericeşti, arată un comunicat de presă transmis de ADR Centru, potrivit Agerpres.

Ansamblul bisericii unitariene din Aita Mare, construit în stil gotic în secolul al XV-lea, este cel mai valoros monument de acest tip din judeţul Covasna. Aici se păstrează într-o formă aproape nealterată atât biserica medievală, cât şi elementele de apărare compuse din ziduri, turnuri, şanţuri de pământ. Redarea accesului de vizitare în siguranţă în incinta acestui ansamblu şi îmbunătăţirea ofertei turistice prin organizarea de evenimente este scopul proiectului de consolidare şi restaurare, menţionează sursa citată.

Potrivit ADR Centru, 71 de proiecte au fost depuse spre finanţare pe prioritatea de investiţii aferentă reabilitării obiectivelor istorice prin POR 2014-2020. Dintre acestea, 32 au trecut toate etapele de evaluare, urmând să fie contractate proiecte până la consumarea bugetului alocat acestei priorităţi, care este de 153 milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.