Bikerii se pregătesc de maraton
Pe 22 iulie va avea loc cea de-a treia ediție a Saint George MTB Maraton organizat de AS Jaxtreme. Despre concursul de anul acesta am stat de vorbă cu organizatorul Bálint Gyula, cunoscut ca Jacko.
– Maratonul este la a treia ediție. Cu ce v-ați pregătit pentru acest an?
– Concurenții pot alege între două trasee. Traseul mai scurt are 32,7 kilometri, iar cel lung, 52,4 kilometri. Colegii mei au parcurs deja traseul pentru a vedea dacă totul este în regulă. Startul se va da din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, și tot aici va fi și finișul. Cicliștii vor merge spre Șugaș Băi, apoi pe dealurile din Arcuș și înapoi. Clasamentul se va face în funcție de categoria de traseu, respectiv categorii de vârstă și sex.
– La câți concurenți vă așteptați? Câți sportivi au luat startul cu ocazia edițiilor anterioare?
– În anii trecuți am avut peste 100 de concurenți. Acum s-au înscris deja 85 de sportivi din toată țara. Ca un amănunt interesant vă spun că nu sunt prea mulți concurenți din Sfântu Gheorghe, sperăm că în timp se vor obișnui să vină la concurs și acasă.
– Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sportivii?
– Fiecare sportiv concurează pe propria răspundere, după ce semnează o hârtie în acest sens. Copiii sub 14 ani pot lua startul numai împreună cu un adult. De asemenea, este obligatorie purtarea căștii de protecție și este interzisă abaterea de la traseul marcat. În cazul în care cineva nu respectă aceste condiții, va fi descalificat. De asemenea, concurenții sunt obligați ca după finiș să se prezinte la comisia de organizare, indiferent dacă au terminat concursul sau au abandonat. Vom descalifica și acei concurenți care aruncă gunoaie pe jos.
– Aceasta din urmă condiție mi se pare pe puțin spus interesantă. De unde vine ideea?
– Scopul maratonului organizat de noi este nu numai concursul în sine, ci și protecția mediului înconjurător. Ideea le aparține celor de la APM Covasna, care vor acorda premii la sfârșitul concursului. Așadar sportivii trebuie să păstreze ambalajele produselor folosite pe parcursul traseului (apă, ciocolată), Iar după ce termină cursa, vor primi un număr pentru fiecare ambalaj. Acestea se vor introduce într-o urnă și se vor trage la sorți premii de care se bucură orice ciclist: pompe și alte accesorii pentru bicicletă.
– Ce vor câștiga cei care termină primii traseele?
– Primilor clasați le oferim medalii și diplome, dar și premii surpriză.