ACTUALITATE 2 august 2022

Bicicliștii au învins ploaia în cursa de la Barcani!

de Iulia Drăghici - Taraș | 1808 vizualizări

În ciuda ploilor abundente din acest final de săptămână, comuna Barcani a fost duminică centrul „Universului pe două roți”, datorită competiției de ciclism, organizată anul acesta în premieră. La start s-au prezentat peste 70 de bicicliști. 

Potrivit organizatorilor, la cele șase categorii ale evenimentului (6-9 ani, 10-14 ani, 15-18 ani, +18 ani mediu, +18 ani avansați, biciclete electrice) au fost prezenți 73 de participanți, fete, băieți, femei și bărbați. 

Din păcate, ploaia ne-a pus câteva piedici, din această cauză numărul participanților a fost puțin mai redus, față de numărul celor înscriși. 

Cu toate acestea, evenimentul s-a desfășurat exact cum am plănuit, concurenții veniți din mai multe zone ale țării bucurându-se de acest traseu spectaculos, spunându-ne că vor reveni la Barcani ori de câte ori vor avea ocazia”, ne-a spus unul dintre organizatori, Raluca-Maria Bularca. 

Traseele au fost construite în așa fel încât participanții să descopere frumusețea comunei, acesta fiind și unul dintre scopurile evenimentului, în temă cu unul dintre sloganuri: Hai la Barcani! 

Pentru avansați acesta a pornit de la Piața Agricolă, a străbătut intravilanul satului Lădăuți - Almaș - Nochioruș - Lughet - DN 13E - strada Lazului - strada Friguraș - strada Teoșica - a traversat principala Barcani - strada Dealul Petrii - Inceri și Piața Agricolă. Iar categoriile mici au parcurs doar drumurile comunale. 

Proiectul „Universul pe două roți” aparține Asociației de Tineret „Împreună pentru Barcani” și s-a realizat cu sprijinul Consiliului Județean Covasna. Printre cei care au primit mulțumiri din partea organizatorilor s-au numărat primarul Nicolae Pastor, care împreună cu echipa din Primăria Barcani a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment, precum și voluntarii și sponsorii sau alți parteneri (Ștefan Bălăuță și Oprea Leontin, respectiv Anca Popica). 

Competiția „Universul pe două roți” s-a aflat la prima ediție, dar sunt deja promisiuni că vor urma și altele. 

Cu siguranță „Universul pe două roți” va continua, pentru că entuziasmul participanților a fost unul deosebit, care ne motivează să repetăm această experiență!”, ne-a mai spus reprezentanta Asociației de Tineret „Împreună pentru Barcani”, Raluca-Maria Bularca. 

Sursa foto: Facebook/Asociația de Tineret Împreună pentru Barcani

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.