Interviu în exclusivitate pentru presa din România, realizat de Mirela Cara Suspectat că urmărea să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în Târgu-Secuiesc în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale de 1 Decembrie 2015, Beke István a fost reținut de autorități la sfârșitul acelui an. Ulterior, a fost anchetat și trimis în judecată (în mai 2016), împreună cu Szőcs Zoltán, cunoscut drept lider al celulei Tg. Secuiesc a „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” – HVIM și bănuit că a instigat membrii grupării la faptele menționate. În cele din urmă, în aprilie 2017, instanța l-a condamnat pe Beke István la o pedeapsă de 11 luni și 6 zile de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, precum și la plata a 10.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cum zilele de detenție au fost însă efectuate în timp ce s-a aflat la închisoare și arest la domiciliu, în perioada în care a fost anchetat și judecat, Beke István se află în prezent în libertate.  În calitatea sa de suspect de acte teroriste, Beke István a fost solicitat în repetate rânduri de presa centrală, și chiar de presa din Ungaria, pentru declarații privind săvârșirea faptelor de care a fost acuzat, însă de fiecare dată a refuzat dialogul, considerând că media este avidă de senzațional și complet lipsită de obiectivitate și chiar că denaturează adevărul cu bună știință, optând pentru o audiență ridicată în detrimentul unei informări corecte a cetățenilor. Cu toate acestea, el ne-a acordat în exclusivitate un amplu interviu (cu precizarea că în continuare nu este dispus să stea de vorbă cu presa centrală, din motivele enunțate), în care și-a expus punctul de vedere asupra celor întâmplate, vorbind pe larg despre cum a ajuns să facă parte din „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM”, care au fost trăirile și reacțiile sale în ziua descinderii și în zilele care au urmat, care sunt consecințele pe care le are de suportat după decizia instanței, ce condiții sunt obligați să îndure deținuții din pușcăriile din România, dar și ce intenționează să facă în continuare în privința sentinței primite. Pentru că discuția a fost foarte lungă, am ales să o prezentăm integral, dar în trei părți, astfel încât să transmitem punctul de vedere complet al celui acuzat pentru prima oară de intenția săvârșirii unor acte de terorism în istoria recentă a României. – Povestea ta este atât de complicată, că nici nu știu cu ce să încep. Am să pornesc de la decizia instanței care s-a pronunțat în favoarea ta și a lui Szőcs Zoltán, achitându-vă. În acest context, am să te rog să ne spui, dacă ai fost și ești nevinovat, de ce crezi tu că s-a pornit această nebunie împotriva ta. – Da, sunt și mă simt nevinovat! După cum cred eu, problema stă în felul în care oamenii percep noțiunea de naționalist. Extremist, fascist, rasist, xenofob, toate aceste cuvinte sunt băgate într-o singură oală, aceea de naționalist. Aș vrea să vă prezint însă un punct de vedere pe care l-am auzit chiar de la un martor la Înalta Curte, care s-a declarat naționalist. „Domnilor, dacă eu am o soție frumoasă și o iubesc, asta nu înseamnă că eu le urăsc pe celelalte femei din lume. Tot așa, dacă eu iubesc nația mea și sunt naționalist, asta nu înseamnă că am ură față de celelalte nații”, a explicat domnul respectiv, iar mie chiar mi-a plăcut ideea pentru că și eu sunt naționalist strict în acest sens. – Deci prin naționalism tu te apropii de acel sens pe care l-ar avea patriotismul, doar că este vorba despre atașamentul față de identitatea ta. Înțeleg corect? – Da! Țin la nația mea, țin la obiceiurile noastre, țin la limba folosită corect și îmi place istoria. Nu pot spune că știu istoria, dar îmi place și chiar cercetez mult. Legat de istorie aș vrea să subliniez că fiecare nație are lucruri bune și lucruri rele în istoria ei și trebuie să le accepți pe toate. Nu poți să accepți din istorie numai ceea ce-ți place și să distorsionezi ca să-ți placă. – Te întrerup aici pentru că nu știu dacă am formulat destul de clar întrebarea mea inițială și aș vrea să o reformulez. Prin urmare, te întreb: de ce din toți maghiarii care locuiesc pe teritoriul României sau în Ținutul Secuiesc, tu ai fost ținta? Mie nu mi-e clar cum ai ajuns tu ținta și a cui țintă ai fost. – Păi de aici reiese tot! Din faptul că eu sunt un om care ține la nația lui. Am organizat și am participat la multe comemorări, la multe evenimente unde era vorba de tradiții, istorie, istoria maghiarilor, istoria secuimii. Revin la ceea ce am spus mai devreme și anume că e posibil ca unor români să nu le placă faptul că vorbim de o istorie cu care noi ne mândrim. Și e și normal să fie așa! Dacă sunt două nații între care una câștigă și cealaltă rămâne jos, uneia dintre ele nu-i va plăcea să se vorbească despre înfrângerea ei. Dacă noi vorbim de un război pe care l-au câștigat ungurii în fața românilor, de exemplu, normal că vor fi foarte mulți români cărora nu le va plăcea să audă un astfel de adevăr. Dar și invers! Eu cred că aceasta ar fi o explicație, dar și faptul că am fost și sunt membru al „Mișcării 64 de Comitate”. CITEȘTE ȘI Ce se știe despre „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM – E foarte bine că ai adus tu în discuție această organizație despre care aș vrea să te întreb mai multe lucruri. Concret, ce fac oamenii ăștia în aceste „64 de comitate”? – Eu pot să vorbesc doar despre ce am făcut noi aici, la Târgu Secuiesc, pentru că această mișcare nu trebuie luată așa, cum că există un rege și ceea ce dictează el, aia face toată lumea din organizație. Nu! Dimpotrivă, ceea ce facem noi în Tg. Secuiesc e posibil să nu-i placă celui de la Sf. Gheorghe sau de la Cluj și chiar să intrăm în conflict, cu ghilimelele de rigoare, pe motiv că de ce am făcut un anumit lucru pe care ceilalți, din alte zone, nu îl consideră oportun sau corect. Avem, uneori, și discuții de acest gen. Deci nu aplicăm același lucru peste tot. – Totuși, pentru români, din informațiile disponibile pe internet, „Mișcarea 64 de Comitate” este ceva ce sperie, este o grupare formată din niște extremiști care reprezintă o permanentă amenințare la adresa românilor și a integrității țării. Oamenii se tem de această organizație despre care nu știu exact ce e cu ea, de ce s-a format, ce își propune să facă etc. De aceea insist să vorbim puțin despre ea. – Da, „64 de comitate” este văzută ca ISIS-ul maghiar. Dar a existat măcar un singur caz în care se poate vorbi despre agresiune din partea organizației împotriva cuiva? – Eu nu am auzit, dar totuși are o reputație care cred că merită clarificată. – Am să îți spun mai întâi cum am intrat în această grupare și de ce. În 2012, când au fost inundațiile din Ruseni, lângă Tg. Secuiesc, cei din „Mișcarea 64” au cărat saci de nisip și au ajutat oamenii de acolo. Atunci i-am cunoscut și așa am intrat în organizație. Nici eu nu am știut prea multe despre ei la momentul respectiv. Eu, ca civil, m-am dus la Ruseni pentru că știam că oamenii au nevoie de ajutor. Am văzut acolo un grup de tineri hotărâți să ajute, băgați în apă până la brâu, și atât. Asta a fost prima impresie. Apoi m-am interesat despre ei. Am vorbit cu Zoli (n.r. Szőcs Zoltán), care atunci organiza tabăra de la Cătrușa. Și despre tabăra asta am văzut la televizor o mulțime de neadevăruri! În fine, m-am dus și eu în tabără. Încă nu eram membru al grupării. Am văzut acolo un grup de oameni extrem de bine organizați, nebăuți, fiecare știa ce are de făcut, toți foarte tineri și voluntari, majoritatea până în 20 de ani, și m-a impresionat acest lucru. – Deci ei sunt, de fapt, o organizație care își propune să ajute comunitatea locală sau cum? – Da. De-aia am spus că Tg. Secuiesc n-are nicio legătură cu Baraoltul, de exemplu. Că fiecare ajută comunitatea lui și se adaptează la nevoile din zona lui de acțiune. Organizează diverse manifestații de comemorare a evenimentelor istorice locale, de exemplu, în fiecare zonă fiind comemorate alte evenimente istorice, care se regăsesc pe teritoriul respectiv, dar sunt și organizări comune, paralele cu celelalte filiale. – Bun, s-o luăm pas cu pas. Organizația asta are sediul în Ungaria, da? – Da. Organizația mamă e acolo, dar organizația din Ardeal n-are treabă în totalitate cu aceasta. Doar denumirea și simbolurile sunt identice. În rest, fiecare face ce crede de cuviință. – Bine, dar dacă are acest scop umanitar, reunește tineri care lucrează pe bază de voluntariat în slujba comunității locale, totuși cum de a ajuns această mișcare să fie percepută în termeni atât de negativi? – Cred că, în mare, totul vine din partea mass-mediei. De exemplu, când a avut loc tabăra de la Cătrușa, Zoli a venit cu ideea că cine donează sânge și aduce dovada de donator poate intra gratuit în tabără. Dar la anumite televiziuni, și în media în general, s-au inversat lucrurile. S-a spus că fără sânge nu se poate intra în tabără. – Și în ce an ai intrat tu în organizație până la urmă? – În 2013, dacă rețin bine. – Și crezi că atunci ai fost luat în vizor de autorități? – Da. Cred că de atunci autoritățile m-au luat în vizor fiindcă am intrat în organizație și am fost activ în organizarea de evenimente. – Ce fel de evenimente? – De două ori pe an am făcut donări de sânge. Cu banii proveniți din aceste donări, am suportat cheltuielile necesare organizării mai multor evenimente. La mijlocul anului am organizat tabăra secuiască sau tabere pentru copii și la finele anului am organizat „Crăciunul copiilor”, la care au participat copiii din comunitate indiferent de religie, nație sau etnie. Aici intrarea era gratis, erau mai multe mese unde se desfășurau diferite activități legate de Crăciun. Ceea ce făceau copiii la mesele de lucru puteau să le ducă acasă gratis și, în final, când plecau primeau și un pachet. În felul acesta am dat exemplu și le-am dovedit autorităților că se poate organiza un eveniment mare din bani puțini. Trebuie doar să vrei. Cât despre comemorări, mitinguri și proteste, despre aceste evenimente am văzut la televizor imagini, colaje din înregistrări video tăiate și trunchiate. De exemplu imagini de la Tușnad, din Tabăra EMI, imagini din Ungaria de la niște marșuri HVIM, pregătiri militare pe poligoane adevărate, fără vreo legătură măcar tangențială cu noi, despre care nu știm nimic etc. Nu se arătau imagini doar de la manifestațiile respective ci au distorsionat totul ca să dea de înțeles că noi suntem rasişti, xenofobi, fasciști etc. – Poate că e așa cum spui, dar dacă ne întoarcem la povestea reținerii tale, în presă a fost publicată o convorbire compromițătoare, din care reieșea că aveați intenția de a pune bombă de 1 Decembrie. – Totul e o minciună! Nu există nicio convorbire compromițătoare, nu aveam gândul de a pune bomba de 1 Decembrie. La mine acasă, în oraș, între conaționalii mei, lângă statuia lui Gábor Áron – simbolul secuimii –, lângă firma mea, lângă muzeul particular al părinților? Trebuie să fii dement ca să te gândești la așa ceva! Nu mai zic să faci așa ceva. Teoria DIICOT-ului suna cam așa: „Am o problemă cu vecinul de deasupra mea și, ca să-i fac rău, pun o bombă în toaleta mea”. Acea convorbire care este înregistrată e o convorbire de mai mult de trei ore jumate, între prieteni. În prima fază am fost șapte inși la discuție, apoi am rămas cinci. Eram toți la mine în birou. Era o convorbire pur prietenească. Nu era ședință, nu era convorbire telefonică. Din păcate, în dosar convorbirea a fost tradusă greșit, cu rea intenție și în presă a fost publicată la fel. De exemplu, când spune unul din noi că pe 10 octombrie e termenul limită de plată pentru ceva, a fost tradus din limba maghiară în română „Azi e 10 octombrie”. De aici s-a preluat data aceea falsă, fiindcă noi nu ne-am întâlnit deloc în acea dată. Apoi, vuia presa că mi-am asumat un ordin de la Szőcs Zoltán că „facem”. Or, dacă traducem corect ce spun eu pe înregistrare este „Mai vedem, mai vorbim” – și era vorba de cu totul altceva, nu de făcut bombe sau mai știu eu ce. În acele trei ore și ceva de convorbire nicăieri nu apare, nu folosim cuvântul „bombă”. Da, a fost o bombă de presă, mare de tot, care a fâsâit și a fost un fiasco total, la care au participat și surse judiciare cu declarații fără o bază legală, făcându-mă vinovat din primul moment, fără vreo prezumție de nevinovăție! Acuzația procuraturii pentru fabricarea bombei suna cam așa: că era posibil ca eu să gândesc într-un anume fel – după care au venit cu o grămadă de acuzații false, nefondate, minciuni. Dosarul este o tragi-comedie științifico-fantastică, dar din păcate eu sunt personajul principal, căruia din primul moment nu i-au fost respectate drepturi elementare, cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea armelor juridice etc. – Bun și, dacă această discuție nu a fost o convorbire telefonică, cum a ajuns înregistrarea la autorități? – Simplu. Unul dintre noi a înregistrat. Era om infiltrat, a înregistrat probabil pe telefon, s-a dus acasă, a tăiat frumos pe calculator, a copiat la fel de frumos pe un CD și l-a predat autorităților. – Cel pe care îl suspectezi e maghiar? – Da, era unul dintre noi cu care am stat atunci de vorbă. Dar nu îl suspectez, sunt dovezi că asta s-a întâmplat. Lucrează oficial pentru statul roman. El a înregistrat, a tăiat în mai multe locuri, a făcut un montaj, cum am zis, iar cu asta a modificat sensul, înțelesul convorbirii. În procesul verbal pe care l-a semnat la predarea CD-ului chiar scrie că el a avut un contract cu SRI, care a expirat în februarie, și că el a înregistrat această discuție din proprie inițiativă cetățenească, a depus-o pe un CD și s-a autorizat retroactiv. – Bine, dar măcar putea să traducă corect, că doar e vorbitor nativ de limba maghiară, nu? – Nu el a tradus, ci un traducător de la DIICOT sau SRI, și nu știu dacă traducătoarea știe foarte bine limba maghiară pentru că sunt forate multe greșeli de traducere. Dar nu sunt numai greșeli. Sunt și traduceri total eronate, cu multe lipsuri sau tendențioase. Dacă eu nu spun „Facem”, atunci nu îmi explic cum de s-a tradus „Facem” – când eu am spus că „mai vedem”. Plus că nu s-a făcut transcriere. Cum e posibil așa ceva? Textul e tradus direct în română, tradus după ureche. Deși noi eram mai mulți și erau momente când vorbeam chiar paralel, suprapus, și totul este tradus parcă tot timpul vorbește numai o singură persoană. Să nu mai zic că am cerut luni la rând materialul audio în instanță, ca să aflăm pe ce bază s-au făcut acuzațiile și nu ne-a fost dat. L-am primit după ce am ajuns acasă, în arest la domiciliu. Iar acel individ despre care vorbesc, deja în ianuarie când a fost audiat ca martor, a primit materialul audio fără să-l ceară. El este cel care ne-a identificat după voce. – Ceilalți participanți la discuție au fost chemați să depună mărturie în instanță? – Da. Și toți au spus adevărul. El este singurul om care, atunci când a fost întrebat de către judecător dacă acea convorbire a fost serioasă sau nu, a ezitat. Când se uita la noi spunea că discuția nu era serioasă, iar când se uita la cei de la DIICOT spunea că fusese serioasă. – Și acum totul s-a terminat? – Nu, procesul nu s-a terminat. Numai fondul e terminat. Am primit comunicarea minutei penale pe care am contestat-o și urmează să ne elaboreze una mai amplă ca să știm ce contestăm. Partea a doua a interviului va fi publicată în ediția de miercuri, 7 iunie, a ziarului „Observatorul de Covasna”.