Bărbat din Târgu Secuiesc, băut și fără permis, arestat preventiv după ce a fugit de polițiști
Un bărbat din Târgu Secuiesc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a condus sub influența alcoolului, fără permis de conducere. În urma unei urmăriri, acesta a fost prins și testat cu etilotestul. Rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,68 mg/l. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului de oprire și a accelerat, iar apoi și-a continuat deplasarea pe drumurile orașului.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul de oprire pentru un autoturism care circula în municipiul Târgu Secuiesc, însă conducătorul auto nu s-a conformat, ci și-a continuat deplasarea.
Echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, acesta fiind blocat în trafic de autospeciala de poliție, iar oamenii legii au trecut imediat la procedurile specifice în vederea extragerii conducătorului din mașină. Acesta din urmă a opus în continuare rezistență și a accelerat, plecând din nou cu autoturismul, în încercarea de a scăpa de polițiști”, se arată în comunicatul IPJ Covasna.
Mașina a fost identificată în scurt timp de polițiști, abandonată pe un drum de câmp din localitatea Sânzieni, iar șoferul și pasagerul au fost găsiți într-o zonă cu vegetație din apropiere.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 42 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu avea nici permis de conducere.
Polițiștii transmit că cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unui procuror, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.
În urma audierilor, instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.