ACTUALITATE 30 martie 2017

Aviz bicicliștilor! Recomandările Poliţiei pentru un trafic în siguranţă

de Covasna Media | 1361 vizualizări

Pe zi ce trece crește numărul celor care se deplasează cu bicicleta. Tineri, vârstnici, femei și bărbați pot fi întâlniți circulând cu acest mijloc de transport, însă mersul cu bicicleta nu înseamnă doar menținerea echilibrului, ci și formarea deprinderilor necesare deplasării în siguranță.

Polițiștii reamintesc, pe această cale, că pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Biciclistul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate și se interzice învățarea mersului pe bicicletă, pe drumurile publice.

Prevederile legale reglementează și modul în care trebuie să fie echipată bicicleta, pentru a putea circula pe drumurile publice: aceasta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficace, cu sistem de direcție funcțional, să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră și echipată, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. Este interzisă circulația, pe timp de noapte, cu bicicleta care nu este prevăzută cu aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Pentru a circula în siguranță, polițiștii le transmit bicicliștilor următoarele recomandări:

– Deplasați-vă cu bicicleta numai pe un singur rând, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului ori pe pista pentru biciclete, semnalizată ca atare;

– Traversați strada pe trecerea pentru pietoni, numai pe lângă bicicletă și după ce v-ați asigurat;

– Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul. De asemenea, semnalizați din timp manevra pe care urmează să o executați, astfel încât ceilalți participant la trafic să înțeleagă intenția voastră;

– Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept;

– Nu circulaţi cu bicicleta atunci când sunteți sub influența băuturilor alcoolice;

– Atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;

– Pentru siguranța voastră, se recomandă purtarea unei căști de protecție. Aceasta poate fi utilă în cazul unui eveniment neplăcut.

Poliţia Română susţine mişcarea în aer liber şi le urează bicicliştilor călătorii plăcute, în siguranţă!

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.