ACTUALITATE 12 august 2010

Avem un Spital. Ce facem cu el?

de Ana Sidon | 603 vizualizări
Aleşi locali şi judeţeni, medici, specialiști, conducerea județului au discutat ieri, la Întorsura Buzăului, despre problema Spitalului din oraș. Discuția a avut loc în cadrul ședinței de CJ organizată la Clubul Elevilor din Întorsura Consilierii județeni s-au întâlnit ieri în ședința ordinară lunară la Întorsura Buzăului, la sediul Clubului Elevilor și la solicitarea consilierilor români ai CJ, în primul rând pentru a discuta despre soarta și viitorul Spitalului din oraș, pe care l-au vizitat înaintea ședinței, dar și despre alte chestiuni legate de zonă și de județ. În acest context, președintele CJ, Tamas Sandor, a felicitat autoritățile locale pentru „mica și frumoasa autonomie locală” pe care au creat-o în zonă, și a subliniat importanța colaborării pe programe de dezvoltare, guvernamentale sau care pot ajuta la promovarea zonei.

Aleşi locali şi judeţeni, medici, specialiști, conducerea județului au discutat ieri, la Întorsura Buzăului, despre problema Spitalului din oraș. Discuția a avut loc în cadrul ședinței de CJ organizată la Clubul Elevilor din Întorsura

Consilierii județeni s-au întâlnit ieri în ședința ordinară lunară la Întorsura Buzăului, la sediul Clubului Elevilor și la solicitarea consilierilor români ai CJ, în primul rând pentru a discuta despre soarta și viitorul Spitalului din oraș, pe care l-au vizitat înaintea ședinței, dar și despre alte chestiuni legate de zonă și de județ.

În acest context, președintele CJ, Tamas Sandor, a felicitat autoritățile locale pentru „mica și frumoasa autonomie locală” pe care au creat-o în zonă, și a subliniat importanța colaborării pe programe de dezvoltare, guvernamentale sau care pot ajuta la promovarea zonei.

În afara punctelor aflate pe ordinea de zi și care majoritatea au fost aprobate, mare parte a discuțiilor au avut la bază Spitalul din Întorsura Buzăului. O clădire impunătoare, concepută pentru 52 de paturi, unitatea stă însă degeaba de aproape doi ani, nu este dotată și riscă să se degradeze și mai mult în condițiile în care nu este folosită.

Necesitatea unui Spital în zonă este mai mult decât necesară, au arătat autoritățile locale, problema e că nimeni nu pare deocamdată să aibă bani să-l susțină.

Variantele și ideile prezentate au fost multiple. Vicepreședintele CJ, Henning Laszlo, a prezentat mai multe soluții, de la înființarea Spitalului la întreaga capacitate, până la folosirea a jumătate din clădire și atragerea de resurse pentru susținerea lui prin darea în folosință a celei de-a doua părți, crearea de secții ambulatorii și părțile neutilizate să fie date în alte scopuri medicale și sociale, crearea unui centru de medicină sau varianta în care clădirea nu trece la Consiliul Local, ci CJ e obligat să se gândească ce face cu ea, existând ideea unui cămin de bătrâni.

Spital absolut necesar

Primarul din Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, a subliniat că necesitatea unui Spital în oraș „este de nediscutat”, cu atât mai mult cu cât vorbim despre 25.000 de oameni în zonă, care acum merg pe cheltuiala lor să se trateze la Sfântu-Gheorghe sau Brașov.

Legat de dimensiunea Spitalului, despre care de-a lungul timpului s-a spus de mai multe ori că ar fi prea mare, edilul a afirmat că acest lucru nu este real dacă luăm în calcul că în România se merge după criteriul 6 paturi la o mie de locuitori, iar norma europeană vorbește despre patru paturi.

„Condiția e să ofere servicii medicale de calitate. Existența spitalului aici este de nediscutat, dar ce este acum este o improvizație.  Ce putem să facem împreună este o strategie care în doi ani să ne ducă la înființarea unui spital, poate nu cu 52 de paturi în primă fază, dar cu servicii de calitate. Medicul e ori Dumnezeu, ori călău”, a spus primarul.

Pentru a aduce medici în zonă, Leca Băncilă a afirmat că din cele patru blocuri ANL la care se lucrează în oraș, unul va fi dat pentru medici.

Descentralizarea, bat-o vina...

Potrivit liderului CJ, Tamas Sandor, acum că s-a înfăptuit descentralizarea nu prea mai avem ce să așteptăm de la Ministerul Sănătății sau de la Guvern, ci trebuie discutat pe plan local ce se poate face cu spitalul.

Certitudinea este că CJ nu va avea bani pentru a acoperi cheltuieli în valoare de 1,4 milioane de lei anual, cât ar presupune unitatea, spune Tamas, ci este nevoie de o soluție viabilă.

„Nu avem bani să menținem ce e acum acolo, ar produce minus 1,4 milioane de lei”, a spus Tamas.

Nedumerirea primarului din Sita Buzăului, Constantin Filofi, a fost cum de nu pot ei toți scoate spitalul din impasul în care se află, el subliniind că deși se văd a nu știu câta oară pe același subiect, încă nu au ajuns la o finalitate, ci au „discutat discuții”.

„Dacă la nivel național nu e grijă pentru sănătate și învățământ suntem o societate bolnavă. E rușinos să nu găsim o soluție pentru clădirea modernă. Prin Asociația de dezvoltare intercomunitară cred că e singura posibilitate de a acționa și de a face un proiect pentru a accesa fonduri”, a spus Filofi, cu mențiunea că ar fi fost necesară prezența printre ei a unui reprezentant al ministerului.

„Dacă de aici plecăm fără o hotărâre, degeaba ne-am întâlnit. Ne învârtim în jurul cozii că așa vrem. Toți avem vină că această clădire stă așa de 4 ani. Să nu ne ascundem după deget”, a spus și primarul din Barcani, Gheorghe Marin.

O idee din partea consilierului Ioan Solomon a fost că, având în vedere că există spitale bogate din punctul de vedere al aparaturii, pe care nu le folosesc, acestea să fie oferite celui din Întorsura, rezolvându-se astfel o parte a problemei.

În ceea ce privește conducerea Spitalului Județean, de care aparține Spitalul de la Întorsura Buzăului, directorul Torok Zsuzsanna a arătat că deși clădirea există, problema este cu medicii.

Potrivit acesteia, în prezent aici lucrează doi medici stabiliți în zonă, un ginecolog și un internist, și din păcate nu găsesc și alți specialiști care să vină, de asemenea este nevoie de mulți bani pentru plata tuturor salariaților care ar trebui să lucreze aici, precum și pentru alte cheltuieli. Proiectul de la Minister a cuprins însă numai construirea clădirii și lifturile, nu dotare sau altele.

Având în vedere situația dificilă, deputatul Horia Grama, prezent la ședință, nu s-a arătat foarte optimist în legătură cu acest aspect și cu faptul că sistemul nu este viabil, vorbind chiar despre un spital „născut mort”, dacă ne luăm după datele actuale, deși este evidentă dorința de a-l pune în funcțiune.

„Nu cred că va fi un copil mort dacă vrem să trăiască”, a declarat însă, ceva mai optimist, preşedintele Tamas Sandor.

Grup de lucru

După ce s-au învârtit în cerc în mai multe discuții, cei prezenți și-au dat seama că ceea ce ar trebui făcut în prima fază, sau ce își doresc, este înființarea spitalului, în sensul de unitate cu personalitate juridică, de sine stătătoare, separată de Spitalul Județean.

Medicul coordonator din Întorsura, Vasile Iliuță, a afirmat că în prezent la Întorsura funcționează trei secții, dar lipsurile sunt multe, nu au unitate de urgență, aparatura este veche și așa mai departe, iar pentru a progresa au nevoie de personalitate juridică.

„Bineînțeles că trebuie autorizat, autorizația se dă pe ceva ce deja există, funcționează. Ministerul finanțează dotarea cu aparatură medicală dacă e cofinanțare locală, dar când se depune documentația trebuie să fie un memoriu depus în care se specifică cine va lucra cu ele, dacă are competențele, ce populație va deservi și așa mai departe. Eu susțin părerea dlui Iliuță că primul pas ar fi pornirea pe drumul independent. Orice activitate se autorizează separat”, a declarat legat de acest aspect dr. Deme Judit, directorul DSP Covasna.

Ideea înființării unui spital cu personalitate juridică este susținută și de Consiliul Județean, iar propunerea concretă a fost înființarea unui grup de lucru din care fac parte primarii din zonă, conducerea DSP, a Spitalului Județean, medici, vicepreședintele CJ, Henning Laszlo, și alții, care până la 30 august să discute și să vină cu soluții.

Potrivit consilierului Ștefan Joos, în paralel cu aceste demersuri de personalitate juridică ar trebui concepută și o strategie privind atragerea de medici în zonă.

În încheiere, primarul Leca Băncilă a subliniat încă o dată importanța absolut necesară a existenței unui spital în zonă, și a spus că primul pas ar putea fi mutarea acolo, chiar în luna august, a secțiilor care funcționează acum în oraș.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
andrea, 24 august 2010
A fost mare sedinta. Rezultatul este zero.Mult tam -tam pentru nimic.In prezent este o cocina spitalul, in viitor nu se stie.Primarul vorbeste, despre ANL ca le da medicilor de parca aia care vin sunt citeste integral
Secuiul, 14 august 2010
Trebuie un schimb de teritoriu cu Brasovul.Buzaiele in scimbul satelor Apata,Ormenis,Racos si eventual Hoghiz,sa nu mai plangeti!
Costi, 13 august 2010
Construirea acestui mastodont pentru un oras de marimea unei comune, releva grandomania de care sufereau cei care au promovat un asemenea proiect. Aceasta cladire nu va putea fi folosita integral ca citeste integral
Mihai Viteazu, 13 august 2010
Daca nu se facea spitalul,explodea Intorsura-Buzaului si acum nu mai poate ce face cu iel. Era disciminare fata de Intursura-B? Se vede ca fara bani,nu sepoate trai nicaieri. Asa este Romania cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.