ACTUALITATE 13 iunie 2016

Autorităţile locale caută investitori pentru trei parcuri industriale din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc

de Agerpres | 1014 vizualizări

Autorităţile locale din municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc caută investitori pentru trei parcuri industriale construite recent, cu sprijinul Uniunii Europene, conform reprezentanţilor respectivelor administraţii.

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a declarat că cele două parcuri industriale din oraş se întind pe o suprafaţă de aproape 14 hectare, iar investitorii au la dispoziţie şase hale şi teren pentru construcţii, care vor putea fi închiriate la preţuri avantajoase.

„Luna aceasta se va termina şi cel de-al doilea parc industrial. Au fost construite în proporţie de 50% din fonduri europene şi 50% din fonduri locale. Evident, eu aş vrea să atrag aici cât mai mulţi investitori. În cele două parcuri avem şase hale construite şi restul e teren unde se poate construi. Categoric vom acorda şi facilităţi şi nu vor trebui să plătească taxe locale, asta e foarte important”, a declarat primarul reales.

El a mai spus că economia municipiului Târgu Secuiesc este dominată de industria uşoară, sector în care salariile sunt „destul de mici”, dorinţa sa fiind de a atrage investitori şi din domenii de activitate cum ar fi automobile sau IT, domenii în care angajaţii sunt mai bine plătiţi.

Pentru promovarea oportunităţilor de afaceri, Primăria Târgu Secuiesc a rezervat domeniul www.investintargusecuiesc.com, iar în curând va lansa pagina web unde investitorii vor putea găsi informaţiile necesare în limbile română, maghiară şi engleză.

Şi parcul industrial construit la Câmpu Frumos, lângă Sfântu Gheorghe, printr-un proiect finanţat din fonduri europene, va fi finalizat luna aceasta. Parcul se va întinde pe o suprafaţă de 16,5 hectare ce a aparţinut unui fost IAS, iar potrivit autorităţilor locale, chiriile vor fi stabilite în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa închiriată, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 14 iunie 2016
Cauta abia ACUM?! In cei 16 ani de mandat ai lui Albert Almos acelasi UDMR practic a interzis venirea investitorilor de frica sa nu se strice componenta etnica a orasului si a zonei, cum a recunoscut citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.