ACTUALITATE 18 mai 2024

Au fost desemnați câștigătorii celui mai mare concurs de prim ajutor din județ

de Daniela Luca | 2185 vizualizări

Cea de-a 59-a ediție a Concursului județean de prim ajutor „Sanitarii pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Covasna, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, a reunit 580 de elevi din tot județul. Au concurat în total 49 de liceu și 67 de echipe de gimnazii, sub coordonarea a 66 de profesori. La succesul concursului au contribuit și 70 de voluntari și profesioniști din domeniul medical. Echipele câștigătoare vor reprezenta județul la faza națională.

Scopul concursului este de a ajuta la conștientizarea importanței cunoștințelor legate de prim ajutor în rândul elevilor, dar și de a promova istoria mișcării Crucii Roșii și activitățile sale, ne-a spus joi directoarea Crucii Roșii Covasna, Berecz Ildikó.

„Este o muncă uriașă de echipă. Din martie începem organizarea. Prima dată se înregistrează școlile, centralizăm informațiile, facem cursurile de prim ajutor pentru toți profesorii, iar după aceea vin și elevii. La sediul nostru mereu e activitate, zi de zi. Muncim mult, dar eu cred că vom vedea beneficiile pe parcurs, pentru că acești elevi învață să salveze vieți și transmit cunoștințele astea mai departe”, ne-a împărtășit directoarea.

În școlile din România nu se predau cursuri de prim ajutor, deși ar fi absolut necesar ca aceste ore să fie incluse în programă, afirmă organizatorii. Potrivit unui studiu din 2020, aproximativ 70.000 de români mor anual deoarece nu primesc la timp acest tip de ajutor, a mai spus Berecz Ildikó.

Cu ce cazuri s-au confruntat elevii?

Echipele, formate din câte 5 elevi, au trecut joi printr-un traseu format din cinci corturi. În primul cort au avut de rezolvat un test grilă, după care, în următoarele patru corturi, au întâlnit scenarii de accidente în care au fost puși să acționeze conform celor învățate. Departajarea în caz de egalitate de punctaj se face pe baza probei scrise, pentru că aceasta este cronometrată.

„Atât la gimnaziu, cât și la liceu, au fost două cazuri de persoane conștiente și care respiră. O persoană a fost înțepată de o albină și a avut o reacție alergică și o persoană a căzut dintr-un copac de la trei metri și avea durere de spate și o leziune la nivelul gleznei. A mai fost un caz cu o persoană leșinată, deci care era inconștientă, dar respira și al patrulea caz a fost cel mai complicat și la gimnaziu și la liceu, doar că la liceu a fost un element de dificultate suplimentar și anume caz de stop cardiorespirator. La gimnaziu a fost acest caz și cu încă o persoană care nu era afectată, dar și cu un pericol la care trebuiau să fie atenți, iar la liceu a fost același caz, doar că și a doua persoană era rănită. Și atunci aceste echipe s-au confruntat cu situația în care au trebuit să îngrijească în același timp două victime”, ne-a explicat coordonatorul profesional al concursului, medicul de urgență și vicepreședintele Crucii Roșii Covasna, dr. Cezar Popescu.

„Ideea este să-și dea interesul, să fie atenți și să fie deschiși la informațiile noi”

Profesoara de biologie de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna, Anamaria Muntean-Șarlea, ne-a împărtășit că foarte mulți elevi au fost dornici să participe la concurs, însă, conform regulamentului, un profesor are voie să se prezinte doar cu două echipe, așa că au fost selectați 10 cei mai buni „salvatori”.

„Este e doua participare. Am venit cu 10 elevi și anul trecut și anul acesta. Organizarea este fantastică. Le mulțumesc și pe această cale celor care s-au ocupat de organizare și de absolut tot, pentru că este o muncă titanică să ai grijă de atâția copii. Pregătirea am făcut-o încă de la începutul anului școlar. Cei de la Crucea Roșie ne-au fost alături și ne-au prezentat un curs de prim ajutor. De atunci am început să selectăm copiii care urmează să participe la concurs. Am făcut o preselecție la nivelul întregii școli pentru că au fost foarte mulți elevi care erau dornici să participe. Ideea este să-și dea interesul, să fie atenți și să fie deschiși la informațiile noi”, ne-a spus profesoara.

Câştigătorii ediţiei din acest an

La ciclul gimnazial, locul I a fost ocupat de echipa „Fürge” de la Școala Gimnazială „Tatrangi Sándor” din Ozun, locul II de echipa „Energiabombák” de la Școala Gimnazială „Molnár Józsiás” din Târgul Secuiesc, iar locul III și l-a adjudecat echipa „All for one”, reprezentată de elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita Buzăului.

În rândul liceenilor topul a fost ocupat de trei echipe de la Liceul Teologic „Dr. Csiha Kálmán” din Târgu Secuiesc. Locul I – echipa „Stabil oldal”, locul II – echipa „Bölcs Fogak” și locul III echipa „MIOFIBRILUMOK”.

„Ne-am pregătit destul de bine timp de o lună sau două. Nu ne așteptam să câștigăm, e o surpriză frumoasă. Ne-am calificat pentru faza națională și urmează alte experiențe frumoase și acolo”, ne-a spus una dintre membrele echipei câștigătoare, Benkő Karola.  

Câștigătorii au primit și premii, printre care bilete la meciurile echipei Sepsi OSK, abonamente anuale la meciurile echipei Sepsi SIC, intrări la ștrandul administrat de Sepsi Rekreativ, vouchere pentru pizza de la Salento și abonamente la SIC Feszt.

Anul trecut, la concurs au participat în total 131 de echipe, adică peste 650 de elevi de la școli din tot județul.

Finanțatorii și sponsorii concursului din acest an sunt: Consiliul Județean Covasna, Apemin Tușnad S.A., Sepsi OSK, ACS Sepsi Sic, Sepsi Rekreativ, Salento Pizza, Asociația tinerilor din județul Covasna HARIT, Banca pentru alimente Brașov și Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.