Aterizare neplanificată la Cluj pentru avionul Brașov-Luton, din cauza unor defecțiuni
Un avion care a decolat de pe aeroportul din Brașov, cu destinația Luton, a aterizat de urgență pe aeroportul din Cluj în jurul orei 13:00, din cauza unor avarii la fuzelajul aeronavei. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, însă, din fericire, nu a fost necesară intervenția pompierilor sau a echipajelor medicale sosite la fața locului.
„Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj informează că astăzi, 18 februarie, un avion al companiei Wizz Air, care efectua zborul cu nr. W9 5400, pe ruta Brașov-Luton a solicitat aterizarea de urgență pe Aeroportul Cluj, în urma unor avarii la fuzelajul aeronavei”, se arată într-un comunicat de presă.
La bordul avionului se aflau 221 de pasageri care, din fericire, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost debarcați în siguranță.
„Aeronava a aterizat în condiții de siguranță pe Aeroportul Internațional Cluj la ora 13:11, nefiind necesară intervenția pompierilor sau a medicilor de pe ambulanțele sosite la fața locului.Traficul aerian pe Aeroportul Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului”, se mai arată în comunicat.
În urma incidentului, o echipă de specialitate efectuează inspecția tehnică a avionului, iar apoi reprezentanții companiei vor decide dacă zborul va fi efectuat cu aceeași aeronavă sau pasagerii vor fi preluați de un alt avion al companiei aeriene.
Sursa foto: stiridecluj.ro