ACTUALITATE 4 iunie 2015

ATELIER – cel mai bun plan de weekend

de Mirela Cara Dragu | 579 vizualizări

După 23 de ani de la prima ediție, directorul și creatorul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier”, Radu Macrinici, vorbește cu deschidere, dar și cu mândria omului perseverent care face lucrurile să se întâmple, spunând: „Sigur, ar fi fost mult mai „safe” ca de-a lungul celor douăzeci și două de ediții, să fi invitat mai multe spectacole din străinătate, mult mai aplicate pe ideea ATELIER-ului, astfel încât festivalul „să-mi iasă“, iar critica de teatru să-mi acorde mângâierea de rigoare. Dar eu am preferat să risc cu ai noștri, am vrut să caut cenușăresele teatrului românesc și să le invit să încerce pantoful de forma literei A. Acel A de la atelier, avangardă, atitudine, acțiune, accelerație, actualitate și mai ales de la Actor”.

Și exact acestea sunt atributele prin care pare că se caracterizează și ediția de anul acesta a festivalului „Atelier“, care a început marți într-o atmosferă de dublă sărbătoare. Pentru a marca deschiderea evenimentului, organizatorii au invitat la Sfântu Gheorghe trei mari artiști ai jazzului internațional: Luiza Zan, Sárik Péter și Alex Harding. Subliniind ideea că muzica și cultura reprezintă un tărâm comun al omenirii, acel „Common Ground” care nu ține cont decât de artă și frumos, cei trei muzicieni au smuls aplauze necontenite din partea publicului, care a asistat la un moment surpriză. Pentru că deschiderea „Atelierului” a avut loc în data de 2 iunie, când este și ziua de naștere a regizorului Radu Afrim, în deschiderea concertului artiștii i-au cântat „La mulți ani” și au interpretat secvențe din melodiile proiectelor lor comune.

Seara a continuat cu vernisajul expoziției fotografice a regizorului și artistului vizual sărbătorit, Radu Afrim, care ulterior a uluit spectatorii cu scenografia incredibilă a spectacolului „Tihnă”.

În prima seară a festivalului, publicul a asistat înmărmurit la spectacolul degradării umane. Într-o tihnă nedorită, o actriță care alege să se închidă în casă din cauză că sistemul comunist o condamnase la roluri superficiale își distruge propriul fiu căruia îi macină zilnic ființa interioară. Într-o lume în care iubirea nu este acceptată, sexul apare ca simbol al mizeriei și degradării ființei umane și, pe alocuri, ca un moment de evadare din sufocanta lume cenușie în care domină declinul.

Ziua de miercuri a adus pentru publicul din Sfântu Gheorghe un spectacol de o noutate absolută în care circul s-a împletit armonios cu teatrul, întocmai precum sforile artistului sub ochii privitorilor în spectacolul intitulat sugestiv „Sfori”, al companiei Alexis Rouvre din Bruxelles (Belgia).

Tot despre îmbinări armonioase a fost vorba și în spectacolul de teatru-dans „7/7”, prezentat joi de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, care a fost urmat de „Împreună”, spectacol montat de Mirela Bucur la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe după un text de Petronela Rotar, care, prezentând drama unor destine umane în varianta haz de necaz, a binedispus publicul festivalului.

Weekendul care tocmai începe se anunță la fel de plin de evenimente culturale care mai de care mai atrăgătoare. Ziua de vineri aduce în fața publicului povestea unui torționar comunist din ultima fază a ceaușismului, care studiază conștiincios atlasul de anatomie pentru a deveni expert în tortură. Spectacolul „Ț(T)ara mea” regizat de însuși directorul festivalului, Radu Macrinici, a fost desemnat „Cea mai bună piesă de teatru românească a anului 1997”. Seara de vineri continuă cu „Distopie. Shakespeare. Remix”, o viziune regizorală a unei tinere generații asupra lumii contemporane aflate în declin.

Sâmbătă, publicul din Sfântu gheorghe se va putea întâlni cu Pulchinella. O marionetă veche tip mănușă, care are o voce specială, pe care păpușarul o obține cu ajutorul unui instrument numit „pivetta”, pe care îl ține pe cerul gurii.

Duminică, cei îndrăgostiți de poveștile cuprinse în seria „O mie și una de nopți” îl vor putea revedea pe Aladin într-un spectacol 3D, în care umorul și abordarea modernistă oferă o perspectivă inedită asupra eroului și aventurilor prin care acesta trece.

Notele umoristice se vor păstra în continuarea ultimei seri de weekend, când pe scena festivalului se joacă una dintre cele mai recente montări de la TAM, „Colibri”, un spectacol în care Sebastian Marina și Ion Fiscuteanu Jr. etalează cinismul societății de consum în care însuși omul nu este decât o piesă înlocuibilă dintr-un sistem.

Weekendul se va încheia senzual pentru toți iubitorii de teatru și dans prin spectacolul „Your Body – My Landscape”, un proiect intercultural care prezintă schimbul transdisciplinar între artiști olandezi și maghiari din diferite generaţii, medii profesionale și instituții de învățământ.

De neratat este și „Picnic pe un covor japonez”, un spectacol realizat de Teatrul Independent „Osonó” în colaborare cu Asociația de Tineret „Ecou”, care va avea loc vineri, de la ora 17:00, în foaierul Teatrului.

Tot vineri seară, cititorii vor putea participa la evenimentul de lansare a unei cărți nerecomandate minorilor, „Dona Juana”, de Lorena Lupu, autoare originară din Sfântu Gheorghe, iar melomanii se vor putea delecta cu un concert cameral susținut de „Nuages Quartet” din Cluj-Napoca.

De luni până miercuri, când ia sfârșit ediția de anul acesta a celui mai vechi festival internațional de teatru din România, „Atelier”, ne vom putea bucura împreună de multe alte surprize culturale și artistice care sunt prezentate pe larg pe pagina de Facebook a evenimentului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.