ACTUALITATE 30 decembrie 2011

Asociaţia „Ecou” te trimite la Viena

de Agerpres | 2449 vizualizări

Asociaţia de tineret a lansat concursul „Un român şi un maghiar, împreună, la Viena”.

Asociaţia de tineret „Ecou” din Sfântu Gheorghe a lansat concursul „Un român şi un maghiar, împreună, la Viena”, continuând seria proiectelor multiculturale pe care le-a iniţiat în ultimii doi ani.

Condiţia pentru a intra în concurs este ca fiecare participant să realizeze o fotografie cu un prieten de altă etnie – respectiv un român cu un maghiar şi invers – şi să o trimită pe adresa Asociaţiei sau să o încarce pe site-ul www.creeazacadou.ro, a declarat preşedintele Asociaţiei, Emil Pantelimon. Cei care doresc pot scrie şi câteva cuvinte despre prietenia care îi leagă.

Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi la sfârşitul lunii ianuarie 2012 şi vor petrece în luna februarie un weekend la Viena, cu transportul şi cazarea asigurate. Iniţial extragerea fusese programată de Revelion, dar a fost amânată cu o lună pentru a permite unui număr cât mai mare de participanţi să se înscrie în concurs.

Emil Pantelimon e convins să proiectele multiculturale reprezintă una dintre cele mai importante pârghii de apropiere a comunităţilor etnice şi de armonizare a relaţiilor dintre acestea.

„Numai cunoscându-ne unii pe alţii ne putem înţelege şi accepta reciproc şi putem trăi în armonie într-un spaţiu multicultural cum este judeţul Covasna”, a spus Emil Pantelimon.

Intenţia membrilor Asociaţiei „Ecou” este ca anul viitor să organizeze mai multe concerte, prin circuit, în toate bisericile din Sfântu Gheorghe, astfel încât ortodocşii, catolicii, reformaţii şi unitarienii să intre unii în lăcaşurile de cult ale celorlalţi, să-şi cunoască reciproc obiceiurile, religia şi tradiţiile.

De altfel, la propunerea liberalului Mădălin Guruianu, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acceptat ca începând de anul viitor să deschidă din bugetul local o linie de finanţare destinată exclusiv proiectelor multiculturale, menite să apropie membrii comunităţilor etnice din această zonă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Avram Iancu, 31 decembrie 2011
Liniste si pace ! LA MULTI ANI !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.