ACTUALITATE 25 iulie 2012

Asigurările obligatorii de locuință nu sunt controlate

de Székely Emőke | 458 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe nu a primit aprobare pentru a angaja doi oameni care să controleze asigurările.

Problema asigurărilor obligatorii de locuință este în continuare în ceață. Percepția oamenilor este de multe ori: dacă nu mă controlează, nu fac. Așa se întâmplă și  în cazul acestor asigurări. Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tischler Ferenc, ne-a declarat că administrația publică locală nu controlează dacă persoanele din oraș și-au încheiat sau nu aceste asigurări. Legea spune că primăriile sunt cele care pot amenda persoanele care nu se conformează legii în această privință, dar cel puțin pe plan local, lucrurile stagnează.

„Primăria Sfântu Gheorghe a cerut Ministerului Administrației aprobarea să angajeze două persoane care ar avea ca sarcină controlarea asigurărilor obligatorii de locuință. Răspunsul primit nu a fost unul pozitiv, așadar nu există deocamdată birou de control al asigurărilor obligatorii. Angajații din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe sunt și așa suprasolicitați, nu au cum să se ocupe și de această problemă” – a declarat Tischler Ferenc.

La Primăria Sfântu Gheorghe toată problematica legată de asigurările obligatorii de locuințe a devenit sceptică în momentul în care guvernul a blocat angajările în domeniul administrației publice locale. În cazul celor 500 de locuințe care sunt proprietatea Primăriei Sfântu Gheorghe, asigurările au fost încheiate, însă în sfera privată lucrurile stau altfel.

Kovács Gábor este broker la o firmă de asigurări. El ne-a declarat că afacerea nu merge atât de bine pe cât se așteptau. Desigur, el s-ar bucura dacă asigurările ar fi controlate pentru că astfel, de frica amenzilor, oamenii și-ar încheia aceste asigurări. „Încheiem doar două-trei asigurări pe săptămână, ceea ce nu este deloc mult. Cei mai mulți încheie doar asigurarea minimă de 10 sau 20 de euro. Dacă într-adevăr cineva ar controla oamenii, cu siguranță ar veni mai mulți, mai ales din zonele vulnerabile, unde au avut loc inundații, de exemplu” – spune Kovács Gábor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.