ACTUALITATE 28 august 2009

Arheologi şi cucutenieni

de Covasna Media | 571 vizualizări
În perioada 9-30 august, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Asociaţiei Cultural-Ştiinţifice „Carpaţii Răsăriteni”, Tabăra de arheologie experimentală de la Păuleni Ciuc – Cimortan, judeţul Harghita. Prin acest proiect, muzeul şi partenerii săi doresc să apropie mai mult copiii şi tinerii de

În perioada 9-30 august, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Asociaţiei Cultural-Ştiinţifice „Carpaţii Răsăriteni”, Tabăra de arheologie experimentală de la Păuleni Ciuc – Cimortan, judeţul Harghita.

Prin acest proiect, muzeul şi partenerii săi doresc să apropie mai mult copiii şi tinerii de cercetarea arheologică şi de valorile istoriei.

Situl „Dâmbul Cetăţii” de la Păuleni Ciuc-Ciomortan, în apropierea căruia este organizată tabăra, este renumit în România pentru vestigiile arheologice aparţinând mai multor culturi: Cucuteni-Ariuşd, Cimortan-Costişa, Wietenberg etc.

Gradul bun de conservare a vestigiilor, paleta cronologică deosebită care pune în evidenţă relaţiile culturale din zona Carpaţilor Răsăriteni recomandă acest sit drept un laborator de cercetare a civilizaţiilor din perioada eneolitică şi epoca bronzului.

Datorită cererii mari de participare numărul de locuri din tabără a fost suplimentat, ajungând de la 30 la 35. Beneficiarii taberei sunt elevi de gimnaziu şi de liceu din judeţele Covasna şi Harghita.

În cadrul taberei elevii participă la atelierele „Vase şi obiecte ceramice”, „Săpături arheologice”, „Epoca pietrei şi cuprului” şi la experimentele: războiul de ţesut eneolitic, măcinarea grâului cu râşniţa primitivă, prepararea hranei, arderea vaselor şi obiectelor din lut, prelucrarea uneltelor din piatră şi lemn. Programul taberei nu este lipsit de jocuri distractive: Cucutenianul din umbră, Vânător sau agricultor, Hora de la Frumuşica etc.

La finalul fiecărei săptămâni elevii participă la Concursul „Micul Olar”, având ca premii cărţi şi albume de arheologie.

Impresiile elevilor participanţi sunt notate într-un registru special, din care cităm:

„A fost o experienţă grozavă să particip la această tabără prin faptul că am învăţat trecutul cucutenienilor, cum îşi trăiau ei viaţa şi cum se bazau mai mult pe natură, ceea ce în zilele noastre rar vezi ...”

„Mi-a plăcut să trag cu arcul şi să macin grâu la rîşniţă” „Atelierele au fost originale, creative

şi ne-am distrat, am creat, totul a fost insteresant, educativ (...) La săpătură, parcă eram toţi într-o altă lume, cu toţii vroiam să descoperim ceva ...”

„Cucutenienii... până acum o săptămână nu auzisem de această civilizaţie, dar pe parcursul taberei mi-am făcut o imagine drăguţă despre ei şi anume de oameni muncitori, inteligenţi şi inovatori.”

„Impresia mea despre tabără? (...) cred că e cea mai reuşită din cele 3 sau 4 în câte am fost ...”

„Cel mai mult mi-a plăcut partea cu olăritul pentru care am simţit o atracţie”

„Dacă ar fi încă o tabără anul viitor cu siguranţă aş mai repeta experienţa. Şi cine ştie... poate voi deveni chiar eu un arheolog”

Dar nu lipsesc nici impresiile organizatorilor:

Björn Briewig (arheolog, Universitatea Humboldt – Berlin, coordonator ateliere): „Este o experienţă minunată să faci parte din acest proiect extraordinar! Şi pentru elevi este o experienţă unică şi importantă, aceea de a intra în contact cu toate aspectele arheologiei, nu doar cu cele experimentale, dar şi de a trăi într-o tabără ca o comunitate. Proiectul face legătura între trecut şi prezent, copiii pot avea o viziune asupra vieţii de demult şi, sperăm noi, vor înţelege astfel rădăcinile vieţii şi le vor respecta. Sper ca ei să reţină toate acestea şi să le

folosească în viitor. De asemena sper că vom avea şansa să continuăm acest proiect!”

Andreea Deak, muzeograf MNCR, coordonator ateliere

Teme articol: arheologie cucuteni
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.