ACTUALITATE 10 iunie 2009

Aproape o sută de participanţi la „Sărbătoarea copiilor adoptaţi”

de Covasna Media | 557 vizualizări
În judeţ au fost încheiate în ultimii 11 ani peste 120 de adopţii

Aproape o sută de părinţi şi copii au participat la sfârşitul săptămânii trecute la „Sărbătoarea copiilor adoptaţi”, organizată de câţiva ani încoace de Asociaţia Pro Adopt din judeţul Covasna. Evenimentul a avut loc la tabăra Benedek Elek de la km 7 şi a adus împreună 94 de părinţi şi copii cu vârsta de la 6 luni până la 13 ani, dintre adoptatori o familie venind chiar din judeţul

În judeţ au fost încheiate în ultimii 11 ani peste 120 de adopţii

Aproape o sută de părinţi şi copii au participat la sfârşitul săptămânii trecute la „Sărbătoarea copiilor adoptaţi”, organizată de câţiva ani încoace de Asociaţia Pro Adopt din judeţul Covasna.

Evenimentul a avut loc la tabăra Benedek Elek de la km 7 şi a adus împreună 94 de părinţi şi copii cu vârsta de la 6 luni până la 13 ani, dintre adoptatori o familie venind chiar din judeţul Vrancea, dar care a adoptat un copil din Covasna, sau părinţi cu copilul încredinţat în vederea adopţiei şi care au participat pentru a intra în contact cu ceilalţi invitaţi.

„Toţi au plecat foarte încântaţi, şi copiii şi părinţii au avut parte de momente şi surprize foarte plăcute şi vor să revină în fiecare an. Leam adus teatrul de păpuşi pentru a le prezenta poveşti, am avut invitat un clovn poreclit Arlechino care le-a intrat pur şi simplu copiilor pe sub piele, au tăbărât pe el, i-a pictat în diverse personaje”, a spus reprezentanta Asociaţiei Pro Adopt, Clementina Trofin, care se ocupă de 12 ani de adopţii în judeţul Covasna, în calitate de asistent social al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului. Din program nu a lipsit nici un tort uriaş de 120 de porţii sau un gulaş preparat de părinţi şi apoi dat gata la faţa locului, pentru ca spre seară copiii să plece acasă cu braţele pline de pachete.

Potrivit Clementinei Trofin, scopul întâlnirii este de a-i apropia între ei pe participanţi, de a-i face să interelaţioneze, iar pentru părinţi acest moment este un fel de schimb de experienţă „într-o familie mai mare”, dar derulat spontan şi firesc, fără constrângeri rigide.

„Am simţit că am făcut un pas înainte, sunt mai încrezătoare, am primit încurajare din partea celorlalţi părinţi. Copiii au fost minunaţi, iar bucuria din ochii lor şi din familie nu se poate exprima în cuvinte”, a spus mama adoptivă a unui băieţel de 6 luni, încredinţat în vederea adopţiei şi cel mai mic participant la întâlnire.

Începând din anul 1998 şi până în prezent, în judeţ au fost încheiate cu succes 121 de adopţii, iar în prezent sunt în aşteptare cinci familii care au fost atestate. Conform Clementinei Trofin, în cazul adopţiilor se urmăreşte a fi atinsă o potrivire cât mai bună între copil şi părinţi, şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca micuţul adoptat chiar să semene ca aspect cu tatăl sau mama adoptator.

„Sărbătoarea copiilor adoptaţi” e organizată anual de patru ani încoace, de când s-a înfiinţat şi Asociaţia Pro Adopt, condusă de preotul unitarian Kovacs Istvan, data în jurul căreia este programat evenimentul fiind Ziua Copilului. Asociaţia îşi propune să popularizeze adopţia şi să le schimbe oamenilor mentalitatea în legătură cu aceasta, iar dincolo de întâlnirile acestea, Pro Adopt organizează şi grupuri de susţinere pentru părinţi, de câteva ori pe an. Acestea au loc în zonele Covasna, Intorsura Buzăului şi Sfântu-Gheorghe, iar cu această ocazie părinţii au şansa de a discuta cu specialişti despre nevoile şi problemele cu care se confruntă.

Ana Sidon

Teme articol: copii sarbatoare adoptii
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.