ACTUALITATE 1 decembrie 2016

Aproape 4% din salariaţi trăiesc sub pragul de subzistenţă, chiar dacă au un venit constant

de Mediafax | 898 vizualizări

Din totalul efectivului de salariaţi, „aproximativ 3,8% sunt săraci”, iar în cazul gospodăriilor cu cel puţin un salariat „aproximativ 7% din membrii acestor gospodării au venitul disponibil sub pragul de sărăcie”, arată un studiu al Ministerului Muncii în care este analizată „sărăcia în muncă”.

Referitor la rata sărăciei în muncă, „pentru anul 2015 se constată faptul că aproximativ 20,2% din persoanele ocupate sunt sărace, iar ponderea acestora creşte la 23,2% pentru cazul familiilor în care există persoane ocupate.

Potrivit studiului, „sub 20% din săracii în muncă sunt persoane salariate”, restul fiind persoane aflate în alte forme de ocupare. „Prin urmare, nu ne aşteptăm ca o creştere a salariului minim să conducă la o scădere semnificativă a sărăciei în muncă”, arată autorii studiului.

În ceea ce priveşte ponderea persoanelor sărace din salariaţii remuneraţi la salariul minim, „semnalăm faptul că doar 9,2% se încadrează în această categorie”.

Acest „procent modest” este confirmat – în opinia Ministerului Muncii – şi de „ponderea redusă, de doar 11,7%, a persoanelor sărace din gospodăriile cu salariaţi remuneraţi la salariu minim”.

„Prin urmare, constatăm faptul că numărul salariaţilor săraci retribuiţi la salariu minim este relativ redus, ceea ce face ca efectele politicii salariale de majorare a salariului minim să se resimtă într-o măsură extrem de redusă asupra sărăciei şi să vizeze un număr extrem de redus de persoane (aproximativ 112.900 de persoane”, concluzionează autorii studiului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
pt Lili, 2 decembrie 2016
Chiar ca ai prea mult timp liber !
lili, 2 decembrie 2016
Asa arata "grija" PSDista pentru oameni!(nici noul PNL nu "mor de grija" oamenilor, nici ALDE, nici PMP, nici UDMR, nici....) Dragnea zice ca in timp de Johannis si Ciolos vand tara strainilor lui citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.