ACTUALITATE 21 octombrie 2021

Aproape 200 de pacienți COVID, internați în spitalele din județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1142 vizualizări

Cei mai mulți sunt la Spitalul de Cardiologie

Sunt 193 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus internate în cele patru spitale din județul Covasna care tratează pacienți infectați cu SARS-COV-2, potrivit bilanțului prezentat miercuri, 20 octombrie, ora de referință 13:00, de conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Covasna. Astfel, 77 de pacienți sunt în stare gravă și critică la SJU, 89 de pacienți cu simptome medii sunt tratați la Spitalul de Cardiologie din Covasna, 18 persoane diagnosticate cu infecție SARS-COV-2 sunt în grija medicilor din Târgu Secuiesc, iar alți 9 pacienți COVID sunt la Spitalul Orășenesc Baraolt. 

Bilanțul prezentat miercuri la Spitalul Județean de Urgență „Fogolyán Kristóf” arată că dintre cei 77 de pacienți confirmați cu noul coronavirus, 66 sunt internați la Secția de Boli Infecțioase COVID. 97% dintre bolnavii COVID de aici sunt în stare gravă și au nevoie de suplimentare de oxigen în mod continuu. Restul de 3% au simptome moderate. Doar patru dintre pacienții cu SARS-COV-2 de la Infecțioase au fost vaccinați anti-COVID.

Raportul SJU mai arată și că nouă persoane sunt în stare critică pe secția ATI COVID, dintre care trei intubați, patru care au nevoie de măști de oxigen sub presiune, iar doi doar de oxigen. Dintre pacienții în stare critică, trei sunt vaccinați, dar niciunul dintre cei intubați. 

Sunt și doi pacienți COVID-19 internați pe secția de Chirurgie, unul la Urologie și al doilea cu patologie de Chirurgie Vasculară. 

Totodată, la SJU Covasna sunt și trei persoane suspecte de infecția cu noul coronavirus, pentru care la ora prezentării bilanțului se așteptau rezultatele testelor PCR. 

În perioada 13 – 20 octombrie, Spitalul Județean de Urgență a înregistrat 33 de externări la pacienți cu diagnostic de COVID-19, dar și 10 decese. 

În cazul deceselor, este vorba despre șase femei și patru bărbați, cu vârste între 34 și 81 de ani, persoane care, pe lângă noua infecție COVID, aveau și diverse alte comorbidități, de la hipertensiune arterială, la diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă cronică, insuficiență hepatică, obezitate, schizofrenie, cancer, demență, epilepsie, boala Parkinson sau pancreatită. 

Tot miercuri, la nivelul județului Covasna s-au înregistrat 98 de cazuri noi. Incidența a ajuns astfel la 4,08/1000. Sunt 924 de cazuri active, dintre care cele mai multe, 400, la Sfântu Gheorghe. 

Aș vrea să adresez din nou o rugăminte, o atenționare către locuitorii județului de a evalua situația personală și a se gândi din nou la posibilitatea vaccinării, respectiv la respectarea măsurilor de protecție, la purtarea măștii, la evitarea locurilor aglomerate, la evitarea acelor evenimente unde riscul de a se infecta este destul de mare”, a transmis managerul SJU Covasna, András-Nagy Róbert. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.