Aproape 11 milioane de lei pentru canalizare, la Mereni
Prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, în Comuna Mereni ar putea ajunge peste 10,7 milioane de lei, pentru proiectul denumit „Extindere canalizare menajeră”. Viceprimarul comunei, care are atribuții de primar, Reketes István, spune că, momentan, autoritățile locale strâng actele necesare pentru semnarea contractului de finanțare.
„Nu știu numărul concret de persoane, dar 213 case vor fi racordate la rețeaua de canalizare dacă proiectul va fi implementat. Nu am depus alte proiecte, numai pe acesta l-am depus”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, viceprimarul Reketes István.
„Nu știm încă exact dacă vor ajunge banii, încă strângem actele, nu știm nici când vom ajunge să semnăm contractul de finanțare. Programul este foarte, foarte benefic pentru comunitățile locale”, ne-a mai spus edilul.
Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul României și-a propus să asigure serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile, potrivit site-ului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, mdlpa.ro.
În județul Covasna se vor putea implementa 121 de proiecte, în valoare de peste un miliard de lei. Acordarea finanțărilor depinde de felul în care fiecare autoritate va parcurge în continuare pașii birocratici.