ACTUALITATE 24 ianuarie 2016

Aproape 1.000 de persoane la Târgul de nunţi din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 815 vizualizări

Târgul de nunți, „Ziua cea mare”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, s-a derulat sâmbătă în sala de conferinţe a Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. 35 de expozanţi au prezentat celor care s-au decis să îşi unească destinele prin căsătorie, dar şi curioşilor, oferte de preţuri, discounturi, sfaturi şi tendinţe în materie de nuntă din acest an. Evenimentul a ajuns la a IV-a ediţie, iar potrivit organizatorilor circa 1.000 de persoane trec pragul târgului în fiecare an.

„Dorim să oferim tuturor perechilor care se pregătesc de nuntă o soluţie integrată, cu oferte care vizează de la organizarea de evenimente, la costume, meniuri, muzicanţi, servicii foto-video, torturi, decoraţiuni, machiaj şi coafură, mărturii, închirieri de rochii de mireasă, organizarea lunii de miere, dar şi multe altele. Aici am reunit toate firmele specializate în aceste domenii din judeţ, iar prin acest eveniment, expozanţii îşi prezintă oferta de servicii şi oferă bonificaţii, ori reduceri celor interesanţi, creând astfel oportunităţi pentru cei care vizitează târgul. Cam aceasta este perioada din an în care încep să se organizeze nunţile, iar noi venim în întâmpinarea perechilor. Suntem la a IV-a ediţie, iar în fiecare an ne-am bucurat de creştere, atât în rândul expozanţilor, cât şi al vizitatorilor”, ne-a declarat Czászár Miklós, şeful departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna.

„Anul trecut a fost prima noastră participare la un astfel de târg şi am obţinut câteva contracte. Este benefică această oportunitate pentru că aici vin şi persoane care nu ne cunosc sau nu ştiu unde să ne caute. Este o ocazie bună să discutăm cu potenţialii clienţi, să vedem ce nevoi au, să ne îmbunătăţim şi noi serviciile, să vedem care este cererea şi ce putem noi să oferim în acest sens”, ne-a spus un expozant.

Tendinţele anului 2016

Potrivit specialiştilor prezenţi la eveniment, culorile pastel vor domina paleta de culori a anului 2016 în ceea ce priveşte aranjamentul de săli şi aranjamentul floral.

La machiajul miresei, în acest an se merge pe evidenţierea atât a ochilor, cât şi a buzelor în culori puternice. Movul este culoarea recomandată de specialişti pentru machiajul ochilor. Preţul unui machiaj de mireasă ajunge la aproximativ 100 de lei.

Destinaţiile preferate pentru luna de miere sunt cele exotice, cum ar fi Thailanda, Republica Dominicană, Cuba sau chiar Grecia.

Cel mai important sfat pe care specialiştii în materie de nunţi îl oferă mirilor este să ţină cont de faptul că evenimentul trebuie să le reflecte personalitatea.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.