APIA primeşte cereri de plată pentru ajutorul de stat privind prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primeşte de luni cereri de plată aferente anului 2021 pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite“.
„În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 48/01.03.2021, cererile de plată se primesc la centrele judeţene APIA şi al municipiului Bucureşti, până la data de 17 mai 2021, de către beneficiarii care au depus cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019 sau/şi 5/2020“, spun reprezentanţii APIA.
Beneficiarii pot depune cererile de plată şi după data de 17 mai, respectiv până pe 11 iunie 2021 inclusiv, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021 inclusiv.
Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalităţi, până la data de 31 mai 2021 inclusiv. Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse şi după data 31 mai 2021, dar nu mai târziu de 11 iunie 2021, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor aferente anului de angajament pentru utilizarea efectivă a suprafeţei în cauză peste termenul de 31 mai 2021.
În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înfiinţare, împrejmuire şi întreţinere, specificate în capitolul V din Formularul - tip de cerere de plată pentru anul 2021.
În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, conform legislaţiei, pe perioada stării de alertă, depunerea cererii de plată se poate realiza la Centrele APIA, fără prezenţa fizică a beneficiarilor, prin mijloace electronice de comunicaţie.
Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite“ este aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite“, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.