ACTUALITATE 7 septembrie 2011

Annamari Dancs, rol principal în musicalul anului

de Covasna Media | 519 vizualizări

Succes fulminant, scenă colosală cu un decor copleşitor, coregrafie impresionantă ce a pus în mişcare sute de oameni, orchestră simfonică live, jeep militar, ropotul mitralierelor, comunişti, explozii, focuri de artificii, două elicoptere militare decolând direct de pe scenă din faţa spectatorilor uimiţi, un Cadillac alb ca zăpada, tancuri, şi bineînţeles o distribuţie extraordinară – astfel am putea descrie premiera musicalului intitulat „Miss Saigon” care a avut loc luna trecută în data de 20 august în localitatea Sopron din Ungaria.

Aleasă la începutul anului dintre nu mai puţin de 180 de candidaţi, Annamari Dancs a fost distribuită în rolul personajului principal feminin Kim, făcându-şi astfel debutul în primul musical din carieră.

Musicalul “Miss Saigon” este o adaptare făcută de Claude-Michael Schönber după opera lui Giacommo Puccini “Madama Butterfly”, fiind pe lângă spectaculozitatea ei o adevărată dramă. “Miss Saigon” se află printe primele zece cele mai jucate musicaluri din lume şi este recunoscut drept cel mai dificil şi cel mai spectaculos.

Cu toate că nu a trecut niciodată prin experienţele îndurate de personajul format, Annamari s-a descurcat excelent în rolul lui Kim. Faptul că pe lângă interpretarea melodiilor trebuia să joace pe scenă, subliniind drama personajului principal şi prin expresiile feţei şi prin limbajul corpului a însemnat a procvocare în plus.

„Faptul că pot juca un asemenea rol, într-o astfel de piesă reprezintă una dintre cele mai mari experienţe şi provocări din cariera mea. Am lucrat luni de zile penru ca seara asta să devină o realitate pentru mine, pentru colegi şi bineînţeles pentru spectatori, am trăit deci la maxim momentul. Prin metodele sale, aş zice unice, regizorul Kerényi Miklós Gábor a reuşit să mă aducă în stări sufleteşti pe care sincer nu credeam că le voi trăi vreodată. Sfaturile sale cu privire la modul de interpretare muzicală m-au ajutat de asemenea foarte mult. Ceea ce face dânsul este o adevărată magie”, a declarat Annamari.

Echipa Teatrului de Operetă din Budapesta a profitat la maxim de spaţiile oferite de cei 1.300 de metri pătraţi ai scenei gigantice. Este practic imposibil de montat o astfel de producţie pe scena unui teatru, aşa că şi pentru spectatori a fost o experienţă unică, greu de uitat. „Au fost momente în timpul spectacolului când nu mi-am mai putut stăpâni lacrimile. Cel mai emoţionant moment pentru mine a fost clipa în care elicopterul a decolat de pe scenă. Atunci în aplauzele a peste 6.000 de spectatori am rămas singură în mijlocul acelei scene imense şi am interpretat melodia „Napfény, holdfény”. În clipa acea am simţit cu adevărat că eu sunt Kim”, povesteşte Annamari.

Critica de specialitate a vorbit numai în superlative despre spactacol, având totodată cuvinte de laudă la adresa Annamariei: „Printre toţi actorii şi interpreţii de pe scenă favorita mea a fost Annamari Dancs în rolul lui Kim. Cântăreaţa din Ardeal a debutat abia anul acesta pe scena Teatrului de Operetă, dar după interpretarea memorabilă a acestui rol a intrat în rândul actorilor deja consacraţi. Nu oricine este capabil să umple o asemenea scenă cum a făcut-o Annamari Dancs. Este un talent înnăscut cu o voce pură şi puretnică. O prezenţă copleşitoare.”

Super-musicalul Teatrului de Operetă a fost prezentat trei zile la rând în Arena MKB Musical din Sopron, Ungaria, cele trei spectacole grandioase fiind răsplătite de ropotele de aplauze a cel puţin 20.000 de spectatori.

Începând cu 15 septembrie Miss Saigon va fi pus şi pe scena Teatrului de Operetă din Budapesta, unde în decurs de trei ani opera-rock va fi jucată de cel puţin 150 de ori. Dacă doriţi să aflaţi când joacă Annamari Dancs, vizitaţi pagina web a interpretei www.dancsannamari.com.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.