Angajații Diakonia riscă reduceri salariale sau desfacerea contractelor de muncă
Este pentru prima dată după șapte ani când Fundaţia nu a primit subvenție pentru îngrijirea la domiciliu
Unitatea de Îngrijire la Domiciliu a Fundației Creștine Diakonia – Filiala Sfântu Gheorghe nu a primit anul acesta de la Ministerul Muncii subvenția cuvenită prin prevederile cuprinse în legea 34 privind acordarea de finanțare pentru asemenea organizații. Motivul pentru care solicitarea unității a fost respinsă este lipsa unui document din dosar, despre care conducerea unității afirmă că nu este specificat în legea respectivă. „Este prima dată după șapte ani când Unitatea de Îngrijire la Domiciliu a Fundației Creștine Diakonia – Filiala Sfântu Gheorghe nu a primit subvenție. Noi am trimis în completare documentul despre care ei au zis că lipsește, dar nu l-au luat în considerare. Am trimis și o contestație argumentând că nu este menționat în legea 34 că acest document trebuie prezentat, dar nu au luat în calcul nici documentul lipsă, nici contestarea. Din acest motiv, cu toate că nu era un document prevăzut de lege, ci de o precizare ulterioară, noi nu am primit subvenție”, a declarat directorul executiv al Unității de Îngrijire la Domiciliu a Fundației Creștine Diakonia – Filiala Sfântu Gheorghe, Tóth Anna.
950 de vârstnici asistați prin Fundația Diakonia
Consecința acestei situații este aceea că Unitatea va rămâne cu o gaură de 30% în bugetul serviciilor de îngrijire la domiciliu, buget din care erau deservite 54 de localități din județ. Primii afectați vor fi cei 950 de vârstnici asistați prin Fundația Diakonia, care obține restul fondurilor bugetare de la primăriile locale, de la Consiliul Județean Covasna și din donațiile primite din țară și din străinătate. Aceste surse de finanțare nu vor putea însă acoperi deficitul de 30% pe care l-a produs neacordarea subvenţiei de către Ministerul Muncii.
La fel de afectați de această situație vor fi și angajații Unității de Îngrijire la Domiciliu care vor suporta măsurile luate de conducere ca urmare a acestui fapt. „Noi am început deja să lucrăm și trebuie chiar de la 1 ianuarie să trecem la niște tăieri de drepturi salariale, ceea ce afectează pe toți angajații Unității Îngrijiri la Domiciliu. Este vorba și de salariul de bază și de drepturile salariale extra cum erau tichetele de masă”, a precizat directorul executiv al Unității.
O veste care ar fi putut fi îmbucurătoare a venit totuși de la Ministerul Muncii, care a acordat o subvenție pentru Centrul de Zi pentru Tineri cu Dizabilități care se ridică la suma de 73.500 lei pentru anul 2016.
Filiala Diakonia Sfântu Gheorghe nu se confruntă cu această problemă în premieră. Anul trecut Ministerul a acordat subvenția solicitată pentru Unitatea de Îngrijire la Domiciliu, dar nu i-a acordat niciun leu Centrului de Zi. Din câte se pare, Ministerul nu ia în calcul acordarea de fonduri per unitate, ci la nivel de organizație. De aceea, bazându-se pe experiența anului precedent, directorul Centrului de Zi pentru Tineri cu Dizabilități a refuzat să semneze contractul cu cei 73.500 alocați anul acesta, în speranța că va putea forța Ministerul Muncii să acorde la următoarea sesiune de finanțare sumele necesare pentru ambele unități. „Tot această lege 34 prevede că există o a doua posibilitate de finanțare din bugetul rămas pentru lunile martie-decembrie, dar în această lege se spune că doar acele organizații pot participa și pot depune solicitare care nu au încheiat un contract de finanțare pentru anul curent. Spre bucuria noastră, Centrul de Zi a câștigat de data aceasta. Anul trecut a fost o situație inversă, ei nu câștigaseră, noi da, dar noi nu am știut și am semnat contractul. De aceea, când Centrul a depus o nouă solicitare, Ministerul a răspuns că organizația noastră primise subvenție. Deci acum ne asumăm un risc”, a mai spus Tóth Anna.
Speranța moare ultima
Pentru directorul Centrului de Zi, Makkai Péter, riscul asumat vine ca o continuare a unor măsuri de austeritate impuse de situația din anul precedent, care, în cazul în care nu vor mai primi niciun ban, vor continua în mod identic cu 2016. „Noi suntem obișnuiți. Noi n-am avut subvenție anul trecut și atunci am luat măsuri pe care le vom menține și anul acesta. Anul trecut i-am spus echipei mele de lucruri că toate drepturile și bonusurile pe care le-am restricționat vor rămâne valabile și în acest an”, a spus el.
Cum speranța moare ultima, cei doi directori angajați în cadrul Fundației Diakonia speră că vor obține totuși finanțarea necesară în runda a doua, pentru lunile martie-decembrie, cu toate că atunci sumele se dau în funcție de banii rămași după prima rundă de subvenționare. „Am luat o decizie riscantă. S-ar putea să nu primim nimic pentru niciunul dintre serviciile noastre. Dar am luat această decizie știind că doar așa avem șansa de a duce la capăt serviciul început acum 13 ani și de a menține toate colegele implicate direct în furnizarea de servicii sociale pentru vârstnicii și bolnavii care ne așteaptă zilnic”, a menționat directorul executiv Tóth Anna.