ACTUALITATE 3 aprilie 2014

Analize gratuite la Spitalul Județean de Ziua Mondială a Sănătății

de Monica Vrânceanu | 664 vizualizări

ziua mondiala a sanatatii

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe organizează o serie de evenimente menite să atragă atenția asupra importanței controalelor și analizelor pentru menținerea sănătății, dar și pentru a conștientiza populația și a impregna în conștiința acesteia faptul că multe probleme pot fi depistate în timp util. Aceste evenimente vor marca Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, şi se vor derula în perioada 7-11 aprilie, iar pentru că includ analize gratuite, populația va trebui să își facă programări prealabile în acest sens.

Analize gratuite pentru copii

Astfel, în aceste zile se vor face analize de laborator gratuite precum analize de sânge (hemogramă şi glicemie), analize de urină – între orele 7 și 10,30 recoltarea sânge, iar între orele 13,30 și 14,30 eliberarea rezultatelor. Între orele 14,30 și 17,30 se vor efectua consultaţii pediatrice gratuite, acestea fiind împărțite pe grupe de vârstă. Astfel, pentru copiii între 0 și un an se vor efectua screening de cataractă congenitală, ecografie abdominală, consultaţie clinică, greutate, înălţime, circumferinţa craniului, curba ponderală, consiliere nutriţională și vaccinuri. Pentru copiii între unu și trei ani se vor face ecografii abdominale, consultații clinice – greutate, înălţime, circumferinţa craniului, curba ponderală, vaccinuri și se va oferi de asemenea consiliere nutrițională. La cei de peste trei ani, medicii vor efectua consultații clinice – greutate, înălţime, circumferinţa craniului, curba ponderală, vor da vaccinuri acolo unde va fi cazul, vor face ecografii abdominale și EKG, vor măsura tensiunea și glicemia, oferind și aici consiliere nutrițională.

Vor fi oferite și consultaţii gratuite de chirurgie pediatrică pentru fimoze, examinări testiculare și hemangioame, precum și consultaţii gratuite în ortopedie pediatrică: examinarea coloanei vertebrale și analiza mersului (picior plat).Cei care vor să beneficieze de aceste analize trebuie să se programeze la unul din următoarele numere de telefon 0267-311.581 interior 115 sau 0729-988.945.

Între 7 și 8 aprilie, elevii claselor I-IV de la școlile din Sfântu Gheorghe vor putea vizita Spitalul, iar între 10 și 11 aprilie vor avea loc și acțiuni de măsurare gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale. În acest sens, cei de la Spitalul Judeţean se vor afla în trei puncte ale orașului: în faţa magazinului Şugaş, în faţa statuii Soldatului necunoscut din zona Gării și în cartierul Simeria, vizavi de Sala Sporturilor „Szabó Kati”. Măsurările se vor efectua între orele 11 şi 17.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.