ACTUALITATE Acum 2 ore, 11 minute

Amplă campanie de prevenire a violenţei domestice, lansată de Primăria Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 73 vizualizări

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a demarat o amplă campanie de prevenire a violenţei domestice, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, marcată pe 25 noiembrie.

Iniţiativa are ca scop conştientizarea comunităţii, sprijinirea victimelor şi promovarea unui climat de siguranţă în familie.

În cadrul acestei campanii vor fi distribuite afişe informative în toate scările de bloc din municipiu, prin care va fi promovată Linia Naţională de Urgenţă pentru victimele violenţei domestice - 0800 500 333, disponibilă gratuit, non-stop, cu consiliere psihologică, juridică şi îndrumare către adăposturi sau servicii sociale locale.

Pe 25 noiembrie, Direcţia de Asistenţă Socială va organiza activităţi de informare la societatea Autoliv şi la Centrul de grădinărit Dalia, iar instalaţia #SEPSI din Piaţa Centrală va fi personalizată cu un mesaj dedicat acestei zile.

„În spatele multor uşi închise se duc lupte pe care nu le vedem, dar pe care nu avem voie să le ignorăm. Nicio femeie nu ar trebui să trăiască în frică în propria casă. (...) Un bărbat este puternic dacă protejează, nu dacă loveşte o femeie. Prin această campanie vrem să arătăm că oraşul nostru are resurse, are oameni şi are voinţa de a-i proteja pe cei vulnerabili. Violenţa nu are loc în comunitatea noastră”, a declarat primarul Antal Arpad, citat într-un comunicat de presă, postat joi pe site-ul Primăriei.

Victimele violenţei domestice pot solicita protecţie imediată prin apel la 112, iar Poliţia poate emite ordine de protecţie provizorii de până la 5 zile. Ulterior, se pot solicita ordine de protecţie pe termen lung.

Judeţul Covasna dispune de centre de primire în regim de urgenţă, locuinţe protejate şi centre de consiliere care oferă sprijin pe termen lung, inclusiv adăpost, hrană şi asistenţă psihologică şi juridică, însă, potrivit autorităţilor locale, majoritatea victimelor violenţei domestice nu acceptă ajutorul oferit de instituţiile publice.

Datele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna arată că, în primele opt luni ale acestui an, au fost înregistrate peste 800 de sesizări de violenţă domestică, iar peste 300 s-au soldat cu dosare penale. În 159 de cazuri, victimele au fost în risc iminent, iar Poliţia a emis 93 de ordine de protecţie provizorii.

Foto: sfantugheorgheinfo.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.