Amenzi pe bandă rulantă date de inspectorii pentru protecția consumatorilor
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna au efectuat mai multe controale ce au vizat comercializarea produselor alimentare și nealimentare, dar și funcționarea unor saloane de întreținere corporală sau pensiuni.
Potrivit unui comunicat de presă remis de instituția menționată, inspectorii CJPC au găsit mai multe nereguli în ceea ce privește comercializarea produselor textile și a articolelor sportive de iarnă, iar printre abaterile constatate se numără lipsa traducerii în limba română a informațiilor de pe etichetă sau nereguli în ceea ce privește afișarea prețului. În total au fost controlate 15 unităţi din care la 12 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Au fost aplicate 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 9.000 lei şi 5 avertismente.
De asemenea, inspectorii CJPC au desfășurat o acțiune tematică de control privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă. Printre neregulile constatate se numără lipsa termenului de valabilitate sau lipsa prețului pe unitate de măsură, și a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei și un avertisment.
Au fost găsite nereguli și la unii comercianți de carne, în total au fost controlate 10 unităţi din care la 5 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Au fost aplicate 4 amenzi contravenţionale în valoare de 5.000 lei şi două avertismente.
Saloanele de coafură, cosmetică sau masaj au fost și ele controlate, iar inspectorii au constatat lipsa informaţiilor referitoare la timpul de realizare şi termenul de garanţie al lucrărilor, existenţa unor vopsele de păr desfăcute, care nu aveau specificată data deschiderii lor, astfel lipsind informaţia despre data expirării lor, lipsa informaţiilor referitoare la timpul de realizare şi termenul de garanţie al lucrărilor, sau lipsa afişării preţurilor şi tarifelor pentru lucrările realizate. În total au fost controlate 11 unităţi din care la 6 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Au fost aplicate 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei şi 8 avertismente.
Nu au scăpat de control nici pensiunile, unde inspectorii au găsit de asemenea nereguli, cum ar fi lipsa etichetelor, a traducerilor în limba română, lipsa afișării prețurilor sau a altor informații. În total au fost controlaţi 5 operatori economici din care la 4 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Au fost aplicate 3 amenzi contravenţionale în valoare de 22.000 lei.
Inspectorii CJPC vor continua controalele și în perioada următoare.