ACTUALITATE 14 octombrie 2019

Amenzi de aproape 11.000 de lei, într-o razie a polițiștilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 2154 vizualizări

O nouă acțiune de control a oamenilor legii, desfășurată joi, 10 octombrie, de această dată în zona unităţilor de alimentație publică din Sfântu Gheorghe, s-a lăsat cu 31 de amenzi în valoare de 10.795 de lei. Controalele s-au derulat în intervalul orar 17:30 – 21:00. 

 „La data de 10.10.2019, în intervalul orar 17:30 – 21:00, a fost organizată și executată o acțiune preventivă în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de alimentație publică, prevenirea şi combaterea mai eficientă a infracţionalităţii înregistrate în zone şi locuri specifice, reducerea riscului rutier, identificarea persoanelor care efectuează transport ilegal de persoane, în care au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției mun. Sfântu Gheorghe- Biroul Ordine Publică și Biroul Rutier, Secția de Poliție Rurală nr. 1 Sfântu Gheorghe, Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna și Poliția Locală Sfântu Gheorghe”, arată o informare de presă transmisă vineri de IPJ Covasna. 

Au fost legitimate 127 de persoane, s-au controlat 86 de autovehicule, s-au verificat 8 agenți de pază și 12 unități economice. În cadrul acțiunii s-au confiscat și 0,7 mc de lemn de foc, în valoare de 257 de lei. 

Totodată, polițiștii rutieri le-au comunicat conducătorilor auto verificați prevederile O.G. 11/2019 privind modificarea și completarea O.U.G. 195/2002, referitoare la reglementarea prin care se interzice ținerea în mână sau folosirea în orice mod a telefonului mobil sau dispozitiv mobil prevăzut cu funcție de înregistrare, redare text foto sau video de către conducătorul auto în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Pentru realizarea măsurilor poliţieneşti efectivele angrenate în acţiune nu au folosit forţa şi mijloacele din dotare”, au ținut să puncteze oamenii legii. 

Cu o săptămână înainte, polițiștii de ordine publică, polițiștii rutieri, jandarmii, în parteneriat cu lucrători ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna au organizat o altă acțiune de control în trafic, ce a durat doar trei ore, pentru prevenirea comerțului ilegal cu animale și produse de origine animală, dar și verificarea respectării noilor reguli privind folosirea telefonului mobil la volan. Și atunci s-au adunat 12 sancțiuni, în valoare totală de 3.910 lei. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.