ACTUALITATE 29 decembrie 2016

Amenzi de 35.000 de lei pentru delicte silvice, aplicate de jandarmii covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 2209 vizualizări

Jandarmii din cadrul Posturilor Montane Șugaș Băi și Covasna au aplicat, în perioada 20-28 decembrie a.c., 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 35.000 lei, pentru delicte silvice. Mai mult, patrule independente de jandarmi au identificat 6 persoane care au tăiat și furat circa 12 metri cubi de material lemnos.

„În perioada 20-28 decembrie a.c., jandarmii din cadrul Posturilor Montane Șugaș Băi și Covasna au stabilit 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 35.000 lei, pentru abateri de la Legea nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Tot în această perioadă au fost constatate și 6 infracțiuni cu 6 autori, de către patrule independente de jandarmi. Patru dintre acestea au constat în tăieri și furt de material lemnos, fapte pedepsite de Legea 46 din 2008, Codul Silvic. Totodată, a fost confiscată și cantitatea de aproximativ 12 metri cubi de material lemnos, care a fost predată lucrătorilor silvici care administrează zonele din care a fost sustras materialul lemnos. Celelalte 2 infracțiuni au constat în loviri și alte violențe, fapte sancționate conform art. 193 din Codul Penal. Acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice sunt organizate a se desfășura pe tot parcursul sezonului rece”, arată un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.