ACTUALITATE 18 mai 2016

„Alutus” împrieteneşte tinerii cu natura

de Iulia Drăghici - Taraș | 800 vizualizări

„Regatul Apelor”, „Regatul Sălbatic” şi „Junior Ranger” sunt activităţile pe care Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” le va organiza în această vară cu obiectivul de „a promova importanţa abordării unei atitudini civice comune, unitare, în scopul protejării şi obţinerii biodiversităţii”, informează Cătălin Lazăr, preşedintele organizaţiei.

„Tinerii au nevoie de asemenea programe, de asemenea abordări. Aceştia au nevoie să iasă din clasă şi să înţeleagă natura”, mai spune Lazăr.

Şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus a câştigat fonduri printr-un proiect de finanţare. Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România acordă organizaţiei suma de 20.000 de lei. „Ideea noastră a fost de a veni şi anul acesta cu ceva inovator”, a precizat Cătălin Lazăr într-o conferinţă de presă, unde a mai spus faptul că bugetul total al proiectului va ajunge la 30.000 de lei. Printre activităţile puse la cale pentru tineri de către Alutus se numără „Regatul Apelor”, „Regatul Sălbatic” şi tabăra de vară „Junior Ranger”.

„Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus bifează şi anul acesta o finanţare de la Fundaţia pentru Parteneriat şi continuă proiectul inovator, început anul trecut, unic în Europa din informaţiile pe care le avem, acela de educaţie ecologică prin scufundări. Astfel continuăm proiectul „Regatul Apelor”, care anul trecut s-a dovedit a fi unul de succes, foarte popular în rândul copiilor”, a declarat reprezentantul Alutus.

„Regatul sălbatic” este o caravană mobilă de educaţie ecologică, respectiv un autobuz de tip londonez, transformat în sală de curs. Aceasta va porni la drum la începutul lunii iunie.

„În caravană vom promova valorile de patrimoniu din aria noastră, nu de la nivel general, deci vom vorbi despre castor, vidră, ţestoasa de apă şi izvoraşul cu burtă galbenă. Vom încerca să mergem cu copiii pe teren şi le vom arăta de ce sunt importante aceste specii în ecosistem”, ne-a informat preşedintele Alutus.

Tabăra de scufundări „Junior Ranger”, care va avea loc în luna august, îi va angrena pe tineri în diverse activităţi care mai de care mai interesante. Potrivit lui Cătălin Lazăr, participanţii vor încerca să realizeze o aplicaţie pentru telefonul mobil, menită să promoveze patrimoniul natural şi cultural din aria protejată „Râul Negru”. „În cadrul taberei tinerii vor avea multe activităţi interesante, printre care şi scufundări. Vom avea o strategie educaţională foarte bine pusă la punct. Specialiştii le vor spune copiilor despre alte animale importante în ecosistem, cum ar fi liliecii, păsări şi altele”, a mai spus acesta.

Partenerii organizaţiei Alutus în realizarea acestor activităţi sunt Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, Centrul de ornitologie „Mugurarii”, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Centrul de scufundări subacvatice coordonat de Szabó Jenő şi European Nature Trust.

 

 

Teme articol: tineri natura alutus
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.