ACTUALITATE 9 decembrie 2011

Acţiune pentru combaterea absenteismului şcolar în Sf. Gheorghe

de Covasna Media | 291 vizualizări

În baza Planului de măsuri a Inspectoratului General al Poliţie Române şi a Planului de măsuri propriu privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în data de 07.12.2011, între orele 08.00 - 12.00, poliţişti din cadrul Compartimentului Proximitate Sf. Gheorghe, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, au organizat şi au executat o acţiune în vederea identificării elevilor care absentează nemotivat de la cursuri şi frecventează unităţile de alimentaţie publică amplasate în apropierea  unităţilor de învăţământ de pe raza mun. Sf. Gheorghe.

În timpul acţiunii, poliţiştii şi inspectorii şcolari au verificat 15 unităţi de alimentaţie publică, 1 Internet – cafe şi au identificat 9 elevi care absentau nemotivat de la cursuri.

Elevii au fost conduşi la unităţile de învăţământ din care făceau parte, urmând a se lua măsuri disciplinare.

Nu au fost identificate cazuri privind consum de alcool.

Cu aceeaşi ocazie, poliţiştii de proximitate le-au reamintit administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări, dar şi a  prevederilor Legii nr. 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.