A crescut numărul mamelor minore
86 de adolescente din judeţ au devenit mame în acest an
Numărul mamelor minore a crescut în ultimul an la Spitalul Județean de Urgențe din Sfântu Gheorghe, în vreme ce cel al copiilor abandonați s-a menținut, ceea ce arată, în continuare, lipsa unor măsuri active prin care rata acestor fenomene să fie determinată să scadă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Fülöp Annamária, ne-a declarat că de la începutul acestui an și până în prezent, în Maternitatea de la Spitalul Judeţean au fost abandonați 12 copii, adică exact atâția câți fuseseră abandonați până la aceeași dată a anului trecut. În ceea ce privește însă numărul mamelor minore, numărul a crescut de la 80 în 2012, la 86 în acest an, până în prezent.
Contrar prejudecăților, nu toate cazurile de abandon sau de mame minore îi implică pe romi, deși este adevărat că numărul celor în care aceștia sunt actorii principali este mult mai mare. În cazurile de abandon – care oricât de vigilenți ar fi cei din Spital tot nu pot fi prevenite în totalitate, personalul medical trebuie să întocmească un dosar al copilului; dosarul ajunge la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna, însă aici se implică și Poliția sau medicii de familie, prin care se încearcă identificarea mamei și plasarea copilului în familia naturală. Din fericire, de cele mai multe ori se reușește reintegrarea copilului în familia sa naturală, însă există și cazuri în care copilul ajunge în plasament, chiar prin refuzul părinților de a-l lua acasă.
Specialiștii susțin că abandonul reprezintă cea mai gravă formă de abuz asupra unui copil, o astfel de situație afectându-i dezvoltarea emoțională și implicit integrarea socială pe parcursul vieții.