ACTUALITATE 30 aprilie 2021

Încă o amendă usturătoare pentru transport ilegal de gunoaie

de Iulia Drăghici - Taraș | 1265 vizualizări

A fost confiscată și căruța; „Dacă aceasta se dovedește a fi metoda eficace, atunci o vom aplica și în continuare”, spune primarul din Covasna 

Garda de Mediu Covasna a amendat cu 15.000 de lei un căruțaș care a fost prins miercuri în trafic, în orașul Covasna, în timp ce transporta deșeuri. I-a fost confiscată și căruța. Autoritățile locale din oraș, care au și făcut sesizarea către comisarii de mediu, spun că dacă nu ar fi intervenit, cel mai probabil gunoaiele ajungeau la marginea pădurii, pe câmp sau în albia șanțurilor de desecare.

Ca urmare a solicitării telefonice a viceprimarului Orașului Covasna cu privire la faptul că în data de 28.04.2021 în jurul orei 16.30, a fost surprinsă o persoană fizică care transporta deșeuri voluminoase (scaune de autovehicule, deșeuri de polistiren, plastice și textile) și menajere cu o căruță în localitatea Covasna, echipa de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Covasna împreună cu reprezentantul Poliției locale Oraș Covasna s-au deplasat la fața locului. 

În urma controlului persoanei fizice i s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 15.000 lei și sancțiune complementară de confiscare a mijlocului de transport, conform HG 1061/2008. Deșeurile vor fi predate unui operator autorizat în vederea eliminării/valorificării acestora.

Mulțumim pentru colaborare, implicare și sprijin instituțiilor implicate în această acțiune!”, a informat Garda de Mediu Covasna joi, într-o postare publicată pe Facebook. 

Primarul din Covasna, Gyerő József, a reacționat la scurt timp tot prin intermediul rețelei de socializare și a spus că această metodă va fi folosită în continuare dacă se dovedește eficientă.  

Cu regrete sincere constat, cum unii concetățeni de-ai noștri nu înțeleg de vorbă bună. Ieri, angajații primăriei și cei ai Gărzii de Mediu Covasna au identificat în trafic un conducător de atelaj hipo, care transporta în mod nelegal deșeuri comunale și industriale, (preluate mult probabil contra cost de la persoane iresponsabile), destinate a fi abandonate la margine de pădure, pe câmp, sau în albia șanțurilor de desecare. Făptuitorului i s-a aplicat sancțiunea contravențională de 15.000 lei și s-a luat măsura complementară a imobilizării vehiculului (căruței), în vederea confiscării acestuia. Dacă aceasta se dovedește a fi metoda eficace, atunci o vom aplica și în continuare! Mulțumim Gărzii de Mediu pentru colaborare și intervenția promptă de care au dat dovadă lucrătorii instituției”,  a spus Gyerő József. 

Săptămâna trecută a fost înregistrat un alt caz similar, dar în satul Olteni. Acolo, în cazul sesizat de primarul din Bodoc, persoana care transporta deșeuri municipale, textile, plastic și altele, cu o căruță a primit o amendă de 30.000 de lei și a rămas și fără căruță.  

Atragem atenția pe această cale tuturor persoanelor fizice și juridice că transportul și depozitarea deșeurilor periculoase și nepericuloase fără respectarea prevederilor legale, se sancționează cu amendă și confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției”, au transmis atunci comisarii de Mediu. 

Sursă foto: Facebook/ Garda de Mediu Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.