ACTUALITATE 28 iulie 2016

84,77% dintre cadrele didactice covăsnene au luat peste 5 la concursul de titularizare

de Iulia Drăghici - Taraș | 886 vizualizări

Promovabilitatea în județul Covasna la proba scrisă a concursului național de titularizare, susținut de cadrele didactice în 20 iulie, este de 84,77%, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).

Rezultatele publicate de IȘJ Covasna, înainte de contestații, arată că există o singură notă de 10, la matematică. 137 de candidați au obținut note peste 7 (55,15%), 72 de candidați (29,62%) au obținut note între 5 și 7. Pe de altă parte, 35 de candidați (14,40%) au luat note sub 5, iar două persoane (0,82%) au avut lucrările anulate.

„Menționăm că obținerea unei note peste 7,00 oferă posibilitatea ocupării unui post didactic vacant, publicat pentru angajare pe o perioadă nedeterminată, iar notele din intervalul 5 – 7 presupun posibilitatea ocupării unei catedre cu statutul de suplinitor”, arată un comunicat de presă al IȘJ Covasna.

În județul nostru, concurența cea mai mare a fost la disciplinele educatori – secția maghiară, învățători – secția maghiară și educație fizică și sport.

La proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar desfășurat în județul Covasna s-au înscris 288 de candidați, au absentat 32 și au fost retrași 13.

Contestațiile s-au depus la sediul IȘJ miercuri și joi. Rezultatele finale vor fi afișate la avizierul Inspectoratului și pe www.titularizare.edu.ro în data de 3 august.

La nivel național 0,41% dintre candidați au obținut nota 10

La nivel național rata notelor peste 7 sau egale cu 7 înainte de depunerea contestațiilor este de 44,43% (în creștere cu aproape 7 procente față de anul trecut: 37,55%), transmite Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ).

„Au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.196 de candidați, fiind notate 20.125 de lucrări. 71 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs. Pe tranșe de note s-a înregistrat următoarea distribuție: 83 de candidați (0,41%) au obținut nota 10, 8.858 de candidați (44,01%) au obținut note între 7 și 9,99, iar 6.971 de candidați (34,64%) - note între 5 și 6,99. Alți 4.213 participanți (20,93%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 și 4,99. Din promoția curentă, 41,82% de candidați au obținut note peste 7, iar 35,54%, note între 5 și 6,99. Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în județul Harghita (58,06%), iar cel mai scăzut, în județul Călărași (21,14%)”, arată un comunicat al MENCȘ.

26 de candidați eliminați pentru fraudă

22.866 de persoane au luat parte la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate din învățământul preuniversitar. 2.630 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă, iar lucrările a 11 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei, mai informează Ministerul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.