ACTUALITATE 13 decembrie 2011

7 persoane reţinute în Örkő

de Covasna Media | 556 vizualizări

Acestea sunt suspectate de săvârşirea unor furturi cu prejudiciul total de aprox. 100.000 de lei.

54 de poliţişti de la Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe, Secţia 1 Poliţia Rurală Sf. Gheorghe, Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul de Criminalistică şi luptători de la Serviciul Intervenţie Rapidă, cu sprijinul a 9 jandarmi din cadrul IJJ Covasna au executat luni o acţiune cu efective mărite în cartierul Örkő din municipiul Sf. Gheorghe.

Poliţiştii au reţinut 7 persoane suspectate de săvârşirea unor furturi cu prejudiciul total de aprox. 100.000 de lei.

În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Sf. Gheorghe, poliţiştii au efectuat 8 percheziţii domiciliare la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar fi comis furturi în dauna unei societăţi comerciale şi a unor persoane fizice.

Poliţiştii au reuşit să identifice principalii suspecţi în 9 cauze penale, înregistrate iniţial ca fiind comise de autori necunoscuţi în Sf. Gheorghe. Este vorba de furturi în dauna unei societăţi comerciale (prejudiciu de 20.000 euro, recuperat în proporţie de 90%) şi 8 furturi din puncte de lucru, şantiere de construcţie a unor locuinţe care aparţin unor persoane fizice. Suspecţii au sustras utilaje folosite la montarea conductelor de gaz, compactor manual, aparat de îmbinat conducte, generator de curent, motofierăstraie, flexuri, bormaşini şi alte unelte şi scule, provocând un prejudiciu total de aprox. 100.000 de lei.

În urma percheziţiilor domiciliare, forţele participante au identificat cca. 80% din bunurile sustrase. Bunurile urmează să fie restituite părţilor vătămate.

În timpul acţiunii, poliţiştii au cercetat 11 persoane, au audiat şi au reaudiat 16 persoane în calitate de martori sau părţi vătămate şi i-au reţinut pe bază de ordonanţă pe o durată de 24 de ore pe M. Levente, de 24 ani, M. Robert, de 26 ani, B. Bela, de 37 ani, D. Daniel, de 23 ani, D. Marton, de 18 ani, domiciliaţi în Sf. Gheorghe şi D. Gergely, de 29 ani, domiciliat în comuna Malnaş, învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, respectiv tăinuire şi complicitate la furt calificat, forma continuată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
jancu.hu, 14 decembrie 2011
Sunt catii va politisti care merita salariu.Dar sun multii paduci lingai care nu merita nici slujba de politistii. Cu respectul fata de oameni astia.
Baiazid, 14 decembrie 2011
Cand se vrea ,se poate.Asemenea actiuni ar trebui sa aiba loc mai des. Dar nu numai la acesti amarati.Se mai comit si altfel de infractiuni nu numai furturi si tainuiri. Vedeti la infractiunile cele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.