6 noi microbuze școlare în judeţul Covasna
Copiii din 6 localități covăsnene vor începe noul an școlar cu microbuze noi. Este vorba de elevii din localitățile Barcani, Bățanii Mari, Catalina, Hăghig, Sita Buzăului și Vâlcele, localități care vor primi câte un microbuz de 16+1 persoane.
„Primele două autobuze vor ajunge în judeţul Covasna miercuri 23 iulie, urmând ca restul de patru să fie preluate de școli până la începerea anului școlar” – a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Henning László.
Președintele CJ, Tamás Sándor, spune că a accentuat de mai multe ori la București faptul că aceste microbuze școlare reprezintă un real ajutor comunităților locale. „Este clar că în bugetul unei comune nu încape o asemenea investiție. Rolul nostru este să ne implicăm și în acest sens pentru că oamenii locului cunosc mult mai bine necesitățile comunităților locale decât reprezentanții diferitelor instituții centrale” – spune Tamás Sándor.
La nivel național Guvernul va distribui 600 de microbuze școlare, iar cele 6 microbuze solicitate de comunele covăsnene vor ajunge în județ în prima fază a programului. Costurile legate de funcționarea acestor microbuze, dar și salariile șoferilor sunt asigurate de primării.