5 zile de poveste la Masterclass Debate Pădureni 2013
După succesele obținute în organizarea celui mai mare open de dezbateri din țară, Saint George City of Debate, dar și a Regionalelor Transilvănene din 2007 și 2010, plus Forumul Național din 2008, Debate Club Sfântu Gheorghe a realizat în premieră pe ţară o tabără națională de vară dedicată excelenței în dezbaterile academice. Masterclass Debate Pădureni a avut loc între 26 și 31 iulie și cei 52 de cursanți au avut privilegiul să asiste la sesiuni de pregătire cu 5 dintre cei mai titrați debateri din România, plus programe extra-debate, organizate în tabăra Direcției Județene de Tineret și Sport, special amenajată în localitatea covăsneană.
Vicecampioni europeni, campioni naționali în 2007 și participanți la multiple turnee internaționale, ai noștri Radu Cotarcea și Bianca Dragomir le-au vorbit participanților în câte două sesiuni fiecare despre multe aspecte importante ale dezbaterilor academice, împărtășindu-le celor prezenți din experiențele lor extraordinare în această lume a debate-ului. Traineri cu foarte multă experiență, Șerban Pitic, coordonatorul clubului din Ploiești, și Liviu Gajora, coordonatorul clubului din Iași, au avut în fiecare zi minim 4 ore de cursuri cu tinerii prezenți, trecând prin majoritatea aspectelor importante care țin de o dezbatere reușită: argumentare, contraargumentare, cercetare, conținut, stil, strategie, roluri, impact etc. Tot pentru două sesiuni speciale, una de pregătire a cazului guvernului și una a celui de opoziție, am avut onoarea să-l avem invitat pe singurul campion european și mondial de debate din România, Dan Cristea, actualmente avocat în București.
Cei aproape 60 de participanți, majoritatea din București, dar și din Arad, Brașov, Câmpina, Cluj, Târgoviște și Sfântu Gheorghe, au avut parte de un foc de tabără și au îmbinat activitățile de învățare cu cele de petrecere plăcută a timpului liber, plimbările pe malul lacului, fotbalul în nocturnă pe teren sintetic, șahul, jocurile de cunoaștere – tip mafia, activity sau dixit, fiind prezente seară de seară.
Cu certitudinea că cei prezenți au petrecut zile de poveste la Pădureni, le mulțumim partenerilor fără de care această activitate nu ar fi putut să aibe loc, în primul rând Direcției Județene de Tineret și Sport Covasna și Asociației de Tineret ECOU, dar și sponsorilor de la Tricomserv, Angelo Foto, Arix și Bastion Restaurant-Cafe și sperăm ca Masterclass Debate Pădureni să devină o tradiție în lumea dezbaterilor academice din România.
Mădălin Guruianu
Inițiator și Coordonator „Masterclass Debate Pădureni”