ACTUALITATE 12 ianuarie 2024

5 sfaturi și informații utile pe care orice schior începător trebuie să le cunoască

de Daniela Luca | 1086 vizualizări

Pârtia de la Șugaș Băi se deschide sâmbătă, pe 13 ianuarie! Dacă te gândești să încerci un sport nou și ești începător în schi, este important să te pregătești corespunzător pentru a avea o experiență plăcută, în condiții de siguranță. Iată câteva sfaturi de care să ții cont de la instructorul de schi Rétyi Jonathán.

1. Închiriază echipamentul potrivit

La început, este recomandat să închiriezi echipamentul în loc să-l cumperi, astfel încât să poți experimenta cu diferite tipuri de echipament pentru a vedea care se potrivește cel mai bine abilităților tale.

„Pentru început, recomandarea mea este ca echipamentul să fie închiriat, mai ales pentru primele ocazii până îți dai seama dacă dorești să înveți în continuare sau nu”, ne-a spus Rétyi Jonathán.

La pârtia de la Șugaș Băi există posibilitatea de a închiria echipament de schi și snowboard, așa că în cazul în care încă nu ești decis dacă ai nevoie de clăpari sau de schiuri și nu vrei să le ții degeaba în cămară, poți apela la acest serviciu.

2. Îmbracă-te corespunzător

Stratificarea hainelor este cheia. Folosește un strat de bază termic, un strat intermediar izolant și un strat exterior rezistent la vânt și umezeală. Hainele pentru schi trebuie să ofere o bună protecție împotriva frigului, dar să fie și confortabile și lejere. Pentru că echipamentul nou poate fi costisitor, nu uita de  opțiunea de a alege articole din second-hand pentru a economisi bani.

„Recomand pantalonii și gecile lejere care acorda flexibilitate și cele care au mai multe buzunare. Depinde de posibilitatea fiecăruia deoarece articolele noi sunt bineînțeles mai scumpe. Dar având în vedere ca nu acesta este scopul principal, pentru cei care au timp și dorință pot caută prin second hand-uri. Și eu am avut în copilărie pantaloni de schi din second și am fost foarte mulțumit de ei”, a mai punctat instructorul de schi.

3. Participă la cursuri de schi

Un instructor de schi calificat poate face o diferență semnificativă în dezvoltarea abilităților tale. Cursurile te vor învăța tehnici corecte, modul de control al vitezei și cum să faci viraje.

„Cu siguranța, este mult mai bine să începi să schiezi cu un instructor, deoarece este mult mai ușor să înveți să o faci corect din prima decât să corectezi modalitatea greșita de schiat”, a punctat Rétyi Jonathán.

4. Încălzește-te înainte de a începe

Realizează exerciții de încălzire pentru a pregăti mușchii pentru activitatea fizică intensă. Nu sări peste acest pas pentru că te poate feri de accidentări, dar îți poate îmbunătăți și concentrarea.

„Încălzirea este unul dintre cele mai importante lucruri! În orice sport, încălzirea este baza. Nu contează de unde începi, important este să încălzești toate părțile corpului foarte bine. Eu încep toate orele cu încălzirea și îi învăț pe toți cursanții mei să procedeze și ei la fel. O încălzire nu durează mai mult de 6-7 minute și deja putem porni să alunecăm”, a adăugat instructorul.

5. Acordă atenție regulilor de siguranță și fii răbdător cu tine

Semnele și regulile de siguranță din zona de schi trebuie respectate.  Fii conștient de ceilalți schiori și snowboarderi din jurul tău și evită comportamentele nesigure. Totodată, nu uita că învățarea schiului poate fi provocatoare la început, dar rămâi răbdător și continuă să exersezi.

„Le recomand tuturor să nu schieze fără cască și mănuși, oricât de experți ar fi. Sfătuiesc să se verifice în fiecare sezon în mod corespunzător dacă sunt reglate legăturile de schi, iar în cazul în care este necesar, să se facă ajustarea pe greutatea adecvată.  Ai grijă la cei din jurul tău pentru că problemele pot apărea repede. Vă doresc alunecare plăcută pe pârtie! Ne vedem acolo pentru momente distractive și pline de adrenalină”, a mai spus Rétyi Jonathán.

Este important de amintit că schiul poate fi solicitant fizic, așa că asigură-te că bei suficientă apă și că te-ai odihnit suficient înainte de a merge pe pârtie. Prin urmare, fii bine pregătit din punct de vedere tehnic, al siguranței și al echipamentului și ai încredere în procesul de învățare.

Detalii despre pârtia de la Șugaș Băi, orarul de funcționare, prețurile biletelor, serviciile disponibile, parcare și alternativele de transport, AICI!

Sursă foto: Rétyi Jonathán/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.