400 de pomi fructiferi vor fi distribuiți la Covasna
Programul „Un pom pentru generația viitoare” ajunge săptămâna aceasta și în orașul Covasna. Astfel, miercuri, pe 5 aprilie, 400 de pomi fructiferi vor fi distribuiți gratuit locuitorilor. Potrivit unui anunț, publicat pe pagina de Facebook a Primăriei, va fi împărțită câte o bucată per solicitant.
„Stimați covăsneni și chiurușeni! Miercuri, 05.04.2023, de la ora 10:00, în cadrul programului finanțat de Fundația Comunitară Covasna, Primăria Orașului Covasna va distribui în mod gratuit către cetățeni un număr de 400 de bucăți de puieți pomi fructiferi autohtoni. Solicitanții, domiciliați în localitate, pot beneficia de câte 1 puiet, pe principiul primul venit primul servit, până la epuizarea stocului”, se arată în anunț.
Programul „Un pom pentru generația viitoare” al Fundației Comunitare Covasna se derulează la nivel județean și a ajuns în fiecare zonă din Covasna.
Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) a anunţat că anul acesta va organiza ultima acţiune în cadrul programului, lansat în urmă cu un deceniu cu scopul de a revitaliza livezile din judeţ şi de a salva de la dispariţie soiurile tradiţionale, prezente de cel puţin 150 de ani în Transilvania.
Potrivit Agerpres, directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a menţionat că primăvara aceasta vor fi distribuiţi gratuit circa 5.000 de puieţi de pomi fructiferi, care vor fi plantaţi în gospodăriile cetăţenilor din judeţ.
Demersul a debutat în 2013, printr-un „episod” pilot. Atunci s-au împărțit 175 de bucăți în Herculian. Având în vedere cererea mare, conducerea Fundației Comunitare Covasna a decis să continue proiectul, într-un cadru organizat.
Obiectivul coordonatorilor a fost organizarea acestui program pe un interval de 10 ani, în care să fie distribuiți 40.000 de puieți de pomi din soiuri tradiționale covăsnene în toate zonele județului, iar până anul trecut s-au distribuit peste 30.000 de bucăți.
Scopul programului este ca populația județului Covasna să participe activ la plantarea puieților pentru repopularea livezilor cu soiurile de pomi fructiferi specifice Transilvaniei, păstrând astfel valorile autohtone pentru generațiile viitoare.