ACTUALITATE 30 martie 2014

34 de pietoni amendați într-o singură zi în Covasna

de Székely Emőke | 464 vizualizări

Polițiștii covăsneni au desfășurat joi o acțiune pe linia prevenirii accidentelor în care sunt implicaţi pietoni ca urmare a traversării neregulamentare prin locuri nepermise. Polițiștii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.955 lei, dintre care 34 de sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru nerespectarea regulilor privind traversarea drumului public, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere în județ.

De asemenea, oamenii legii au controlat și 12 unități de alimentație publică, unde au găsit 16 elevi care absentau de la ore. Aceştia au fost conduşi la unităţile de învăţământ din care făceau parte, urmând a se lua măsuri disciplinare. Scopul acțiunii a fost prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională săvârşite asupra elevilor sau în care pot fi implicaţi aceştia, precum şi pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

Acțiuni similare vor avea loc și în perioada următoare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.