ACTUALITATE 16 iulie 2024

3 reacții politice pe tema urșilor, după tragedia de la Jepii Mici

de Iulia Drăghici - Taraș | 865 vizualizări

Tragedia din Munții Bucegi, unde o tânără de 19 ani a fost ucisă de un urs, i-a scos, oarecum, din amorțire pe oamenii politici, care au ieșit la rampă mai ales cu declarații, dar și cu diverse soluții. 

Uite trei dintre cele care ne-au atras atenția: 

1. Ministrul Mediului: „Dacă va trebui să discutăm de reducerea populației urșilor va trebui să începem cu cei care pun în pericol viața oamenilor, cei care ajung în comunități, în Ploiești, Covasna, Harghita, Alba”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL) a admis recent, la Digi24, că gestionarea urșilor este un aspect care trebuie îmbunătățit pentru că situația a scăpat de sub control. Acesta a precizat și că anul acesta se termină studiul de numărare a urșilor, aflat în derulare, realizat cu fonduri europene, deși termenul inițial a fost 2023. 

Dar până atunci? 

Astăzi există o legislație care permite autorităților locale să constituie comisie care să evalueze situația, și să aplice una din cele trei măsuri: fie alungare, relocare sau împușcare. Sunt orașe, comune care aplică des ordonanța, sunt unele care nu o fac deloc sau nu dispun împușcarea, ci relocarea animalului. Uneori funcționează, alteori nu. Dacă va trebui să discutăm de reducerea populației urșilor va trebui să începem cu cei care pun în pericol viață oamenilor, cei care ajung în comunități, în Ploiești, Covasna, Harghita, Alba, cu acei urși ar trebui să începem. (...) Am vorbit cu primul ministru, vom fi nevoiți să schimbăm legislația primară, avem inițiative care gestionează populația de urs. În următoarele zile vom ajunge la cea mai potrivită concluzie”, a spus ministrul pentru site-ul de știri. 

2. Propuneri de la grupul de lucru pentru carnivorele mari din Harghita

O reacție imediată a avut-o Consiliul Județean Harghita, care a trimis presei o serie de comunicate de presă cu reacții pe tema urșilor, la scurt timp după tragedia din Bucegi. 

Grupul de lucru pentru carnivorele mari al Consiliului Județean Harghita, administrație UDMR, a retransmis la finele săptămânii trecute o serie de propuneri de schimbare a legislației. 

Printre propunerilor plecate spre București din Harghita s-au numărat: 

  • Alocarea mai multor resurse financiare și atenție din partea ministerului de resort pentru estimările anuale ale speciilor strict protejate;
  • Gestionarea populației de urs brun la nivel de zonă, cu distribuirea cotelor de prevenție și intervenție în funcție de gradul de implicare la nivel județean;
  • Delimitarea zonelor de gestionare cinegetică într-un areal mai mare pentru o imagine completă a ecologiei mișcării ursului brun;
  • Vânătoare bazată pe dovezi științifice;
  • Îmbunătățirea habitatelor cu fonduri europene și protejarea liniștii lor;
  • Suport sporit pentru sistemele de prevenire a daunelor, inclusiv introducerea de subvenții bazate pe suprafață în județele cu o densitate mai mare a populației;
  • Implementarea unor sisteme de compensare funcționale și lipsite de birocrație, cu despăgubiri echitabile.

3. USR: „Mi-e teamă însă că interesele vânătorilor, reprezentate de PSD-PNL, vor fi satisfăcute foarte curând”

Și USR a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că a înaintat o serie de amendamente pentru a simplifica intervențiile, dar și pentru a se asigura că vor fi implementate măsuri de prevenție, de educare a populației, intervenții mai eficiente la nivel de primării, respectiv că mărirea cotelor nu va duce la reintroducerea vânătorii la trofeu. 

Noi, USR, am scris amendamente care o să rezolve o parte din problemele create de urși. Mi-e teamă însă că interesele vânătorilor, reprezentate de PSD-PNL, vor fi satisfăcute foarte curând. Nu va conta că cetățenii nu vor fi protejați și nu se vor rezolva incidentele și pagubele provocate de ursul brun. Se dorește ca fondurile de vânătoare să poată să vândă exemplare de urs cu bani frumoși. Iar asta înseamnă că vânătorii vor împușca exemplare mari, în inima pădurii, care nu au coborât în intravilan și nu au creat niciodată probleme”, afirmă senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat.

Între timp, plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi.

Potrivit Agerpres, „intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a câte unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a câte unui număr de 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional”. 

Despre situația urșilor în județul Covasna, legislație în vigoare și alte date importante puteți citi în Campania CovasnaMedia - Cu lupa în lumea urșilor din județul Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.