2011 – un an bun la Prefectură
Prefectul județului Covasna, György Ervin, este mulțumit de ritmul în care au venit banii în județ anul acesta. El este de părere că dacă și la anul județul Covasna ar primi tot atâția bani, cetățenii ar fi cei care ar beneficia de ei, indiferent de sfera în care s-ar investi acești bani.
”Aş fi mulţumit dacă 2012 din punct de vedere al investiţiilor în judeţul Covasna ar
fi măcar la nivelul anului care se încheie. Orice leu care a venit în judeţ este important, indiferent ce s-a realizat din acesta. Dacă anul viitor vor fi inundaţii, atunci vom tinde să spunem că reparaţia digurilor a fost cea mai importantă realizare, decă va fi un an secetos, spunem că modernizarea şoselelor a fost importantă... În ceea ce priveşte dorinţele de viitor, rămân cele „vechi”: normalitate. Normalitate în viaţa politică, normalitate în societate, normalitate în economie, normalitate în convieţuirea între naţionalităţi...” – a declarat György Ervin.