ACTUALITATE 23 decembrie 2022

10 recomandări pentru cumpărături în siguranță, de la polițiștii covăsneni

de Covasna Media | 1011 vizualizări

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, aglomerația care se formează în complexele comerciale, mall-uri, piețe, târguri de Crăciun etc., poate crea oportunități pentru anumite persoane care încearcă să atenteze la bunurile personale ale dumneavoastră.

În acest sens, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna derulează campanii de informare pentru prevenirea infracțiunilor specifice sărbătorilor de iarnă.

  1. Pentru a evita să deveniți victima unor infracțiuni este necesar să vă luați un set de măsuri de minimă siguranță. Astfel, la cumpărături nu purtați portofelul, banii sau alte obiecte valoroase în buzunarul din spate al pantalonilor sau în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind cele mai vulnerabile și ușor accesibile locuri pentru hoți. Purtați aceste valori în buzunarele interioare ale vestimentației, cât mai aproape de corp și asigurați-le cu nasturi sau fermoar.
  2. Evitați locurile aglomerate dacă transportați sume importante de bani si nu vă afișați cu sume mari de bani ori cu obiecte valoroase (bijuterii obiecte de tehnologie etc.).
  3. Recomandăm să nu mergeți la cumpărături cu sume foarte mari de bani, iar plată produselor pe care le achiziționați este mai sigură dacă folosiți cardul bancar. Atenție dacă plătiți cu cardul în momentul în care introduceți P.I.N-ul la casa magazinului!
  4. În cazul în care pierdeți cardul bancar sau vă este sustras, contactați deîndată banca emitentă pentru a-l bloca și a nu oferi posibilitatea unor persoane de a efectua operațiuni financiare. Nu scrieți P.I.N.–ul suprafața cardului sau pe bilețele pe care să le păstrați în portofel.
  5. Acordați atenție poșetei/genții si a bagajelor și nu le plasați în coșul/căruciorul de cumpărături.
  6. Încercați pe cât posibil să evitați aglomerația, nu vă înghesuiți la cozile de la casele magazinelor și dacă simțiți că sunteți înghesuiți schimbați-vă poziția și verificați-vă bunurile.
  7. Dacă efectuați operațiuni financiare la bancomate fiți atenți când introduceți P.I.N.–ul pentru a nu fi urmăriți de alte persoane și nu uitați să ridicați cardul și banii din fanta bancomatului după finalizarea operațiunii, plasându-le într-un loc sigur.
  8. După cumpărături nu lăsați bunurile achiziționate la vedere în mașină și plasați-le în portbagaj. Nu uitați să încuiați mașina, chiar dacă o părăsiți pentru un scurt timp.
  9. Dacă vă deplasați în mijloace de transport în comun, dați dovadă de vigilență iar dacă aveți sacoșe, bagaje sau alte bunuri, țineți-le în brațe, încercați să nu vă distrageți atenția de la acestea citind sau folosind telefonul mobil.
  10. În calitate de pieton, încercați să evitați zonele izolate și slab iluminate mai ales în timpul nopții.

Aspectele menționate anterior sunt un set de măsuri minime pentru siguranța dumneavoastră și a bunurilor dumneavoastră. Menționăm faptul că, în orice context vă aflați este important să păstrați un grad de vigilență fiind atenți la persoanele din jurul dumneavoastră și împrejurările în care vă aflați.

Dacă sunteți victima unei infracțiuni sau asistați la săvârșirea unei astfel de fapte anunțați de urgență poliția sunând la 112.

Sursa: comunicat de presă IPJ Covasna. 

Foto: Ilustrativ/Primăria Sfântu Gheorghe/Kristó-Gothárd Hunor

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Anunţ

Acum 1 zi, 14 ore

ANUNȚ

Acum 1 zi, 14 ore

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.