ACTUALITATE 10 noiembrie 2017

10 Noiembrie – Ziua Artileriei Terestre

de Covasna Media | 1855 vizualizări

Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul „artilerie” derivă din verbul arhaic francez „artiller”, care înseamnă arta de a construi și mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini de război.

Dacă acum doi ani vă prezentam „Începuturile artileriei române moderne”, iar anul trecut vă prezentam „Devenirea ulterioară a artileriei române”, în acest an vom continua cu „Artileria română în perioada postbelică”.

În anul 1843, domnitorul ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, întreprinde o călătorie la Constantinopol. La înapoiere sultanul îi dăruieşte patru tunuri cu ţeava din bronz (calibru 80 mm) ca „să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti”.

10 noiembrie 1843 este pentru istoria artileriei române o dată memorabilă, un nou punct de plecare, ce marchează începutul procesului devenirii artileriei moderne în ţara noastră.

Artileria română în perioada postbelică

1. Artileria română în perioada 1945-1989

În perioada postbelică, până în anul 1989, armata română a cunoscut consecinţele transformatoare impuse de aberanta cursă a înarmărilor generată de factorii politici sub semnul zodiei războiului rece.

Între anii 1948-1960, a sporit continuu ponderea artileriei în cadrul marilor unităţi de arme întrunite. Astfel, în anul 1965, această pondere era de 1,5 ori mai mare faţă de perioada celui de-al doilea război mondial. Numărul de subunităţi luptătoare de tip baterie din cadrul diviziei a sporit în perioada respectivă cu 43%.

Începând din luna august 1947, prin „Legea pentru organizarea armatei”, în organica diviziei de infanterie intra un regiment de artilerie compus din trei divizioane, iar în organica regimentului de infanterie câte un divizion de artilerie. Existau, de asemenea, regimente de artilerie grea independente şi două brigăzi de artilerie. Conform legii amintite au fost desfiinţate comandamentele de armată şi de corp de armată, în locul lor înfiinţându-se patru comandamente de regiuni militare.

Experienţa celui de-al doilea război mondial a scos în evidenţă faptul că în acţiunile desfăşurate în condiţiile creşterii calităţii mijloacelor de luptă şi a mobilităţii trupelor, rolul artileriei devine din ce în ce mai important. În acelaşi timp, amploarea mereu crescândă a acţiunilor de luptă impunea să se realizeze, în cadrul fiecărui eşalon, o cantitate de guri de foc corespunzătoare asigurării unui grad de independenţă ridicat al acţiunilor din ce în ce mai manevriere. În acest context, se impunea creşterea cantităţii de artilerie din organica unităţilor şi marilor unităţi pentru a le face capabile să îndeplinească un volum sporit de misiuni impuse de lupta modernă şi, totodată, se impunea crearea a noi unităţi şi mari unităţi de artilerie care să permită întărirea unităţilor de arme întrunite care îndeplineau misiuni de luptă importante. De asemenea, s-a conturat necesitatea introducerii în înzestrare a unor noi guri de foc care să sporească posibilităţile trupelor de a duce lupta împotriva blindatelor.

Pentru a asigura o conducere competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înfiinţat Comandamentul Artileriei ale cărui sarcini de bază au constat în: elaborarea concepţiei de organizare şi întrebuinţare în luptă a artileriei; stabilirea sistemului de pregătire a cadrelor de artilerie; îndrumarea instrucţiei şi verificarea capacităţii de luptă a unităţilor; întocmirea regulamentelor specifice armei; asigurarea cu armament şi muniţii a întregii artilerii.

Comandamentului îi erau subordonate nemijlocit unităţi şi mari unităţi de artilerie, instituţii militare de învăţământ cu profil artileristic (Scoala de ofiţeri şi subofiţeri, Centrul de instrucţie al artileriei) şi diferite formaţiuni (Arsenalul armatei, Fabrica de pulberi, Pirotehnia armatei, Laboratorul de studii şi experimentări, Poligonul de trageri al artileriei).

În anii următori, potrivit concepţiei de dezvoltare a artileriei, corelate cu măsurile de înzestrare cu tehnică nouă, s-a acţionat în direcţia constituirii şi întăririi artileriei batalionare, regimentare, divizionare etc., fapt ce a contribuit la asigurarea caracterului de independenţă al acţiunilor desfăşurate de către aceste eşaloane.

Regimentul de artilerie divizionar avea în organica sa trei divizioane a trei baterii. Corpul de armată avea un regiment de artilerie grea moto compus din trei divizioane.

La data de 28 aprilie 1949, a intrat sub ordinele Comandamentului Artileriei Divizia de artilerie de rupere, formată din: Brigada 1 Artilerie Grea cu Regimentele 5 şi 6 Artilerie Grea; Brigada 8 Artilerie Grea cu Regimentele 14 şi 15 Artilerie Grea; Regimentul 18 Aruncătoare Moto; Regimentul 12 Artilerie Moto; Regimentul 23 Artilerie Moto.

Începând din anul 1949, o bună parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc cu caracteristici superioare: tunul antitanc cal. 57 mm; tunul regimentar cal. 76,2 mm; tunul obuzier cal. 152 mm; obuzierul cal. 122 mm; aruncătorul cal. 160 mm şi cel de cal. 240 mm; aruncătoare proiectile reactive cal. 130 mm.

În 1961 au luat fiinţă unităţile de rachete cu diferite destinaţii.

În anii 1956-1965 dezvoltarea economică a avut înrâuriri asupra capacităţii de apărare. Ca rezultat, artileria a fost dotată cu armament nou: aruncătoare de proiectile reactive, rachete tactice şi operativ-tactice, aparatură pentru cercetare, executarea tragerii şi legarea topogeodezică a dispozitivului de luptă al artileriei. S-au produs noi categorii de muniţii cu efecte superioare. Au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eşaloanelor, începând de la companie la marea unitate. Au intrat în dotare, alături de autotunurile şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele antitanc dirijate.

Eforturile făcute în direcţia perfecţionării armatei au căpătat un caracter juridic adecvat prin adoptarea în 1972 a „Legii privind organizarea apărării naţionale”. În contextul general al măsurilor adoptate pentru traducerea în viaţă a concepţiei privind apărarea patriei, a fost întreprinsă o serie de acţiuni care au dus la perfecţionarea structurii organizatorice a armatei la toate nivelurile. În acest cadru s-au precizat sarcinile şi atribuţiile Comandamentului Artileriei ca organ de concepţie al Ministerului Apărării Naţionale privind organizarea, conducerea şi întrebuinţarea în luptă şi operaţie a armei.

Plecând de la considerentul că, în condiţiile ducerii unor acţiuni de luptă împotriva unui inamic superior din punct de vedere numeric şi bine înzestrat cu mijloace de luptă moderne, creşterea puterii de foc a tuturor eşaloanelor căpăta o importanţă deosebită, s-a acordat atenţie dezvoltării subunităţilor de artilerie batalionare şi regimentare, măririi puterii de foc a artileriei divizionare, de armată şi din rezerva comandantului suprem şi dotării acestora cu armament corespunzător. Un loc însemnat a fost atribuit, în acelaşi timp, mijloacelor de luptă antitanc, prin constituirea unor subunităţi şi unităţi capabile să acţioneze împotriva tancurilor performante.

În perfecţionarea structurii organizatorice a artileriei de la toate eşaloanele şi a dotării acestora sa avut în vedere realizarea unui acord deplin între posibilităţile mijloacelor din înzestrare şi misiunile pe care lupta le impunea subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi de arme întrunite. Au fost dezvoltate în mod armonios toate categoriile de artilerie, ţinându-se seama şi de particularităţile fizico-geografice ale teritoriului ţării. Ca urmare, ponderea artileriei în cadrul marilor unităţi şi unităţilor de arme întrunite a crescut simţitor. Concomitent au fost precizate principiile asigurării tehnice cu armament şi muniţii, care şi-au găsit reflectarea într-o restructurare a organelor şi formaţiunilor pentru asigurarea cu armament şi muniţii.

În afara tehnicii şi armamentului asimilat anterior, gama produselor realizate a fost extinsă în domeniul armamentului de artilerie, mijloacelor antitanc, a tehnicii de calcul, a aparaturii optice specializate, a mijloacelor de transport şi de luptă, creându-se totodată condiţiile necesare pentru fabricarea în ţară a armamentului complex de artilerie.

Referindu-ne la armamentul de artilerie produs în ţară putem enumera: tunul antitanc cal. 100 mm Md. 1975 şi Md. 1977; obuzierul cal. 152 mm Md. 1981; tunul obuzier cal. 152 mm Md. 1985; tunul cal. 130 mm Md. 1982; aruncătorul cal. 82 mm Md. 1977; aruncătorul cal. 120 mm Md. 1982; aruncătorul de proiectile reactive (21 tuburi de ghidare) cal. 122 mm; aruncătorul de proiectile reactive (40 tuburi de ghidare) cal. 122 mm; aruncătorul de proiectile reactive (40 tuburi de ghidare) containerizat cal. 122 mm Md. 1988; tunul de munte cal. 76 mm Md. 1982; aruncătorul de grenade antitanc A.G.-9 .

2. Artileria română în contextul reformei militare de după 1989

Era post război rece opune logicii cursei pentru cantitate, logica cursei pentru calitate. Opune logicii masificării forţei pe aceea a demasificării ei!

Mediul operaţional viitor nu mai este al armatelor de masă, ci al armatelor de calitate. Este mediul puterii calităţii şi cunoaşterii şi nu al puterii forţei brute. În toate tipurile de acţiuni, de la misiunile altele decât războiul până la cele de război, factorul uman va continua să joace un rol esenţial. Semnificativ în succesul viitoarelor operaţiuni militare este criteriul cunoaşterii şi gradului de educaţie al participanţilor la ostilităţi. Nu cantitatea de tunuri, ci calitatea sistemului de artilerie integrat în structura Forţelor armate angajate în luptă, după cum se vede, are deja relevanţă.

În aceste condiţii este foarte important ca şi în armata română să se conceapă şi să se pună în operă un sistem artileristic capabil să ofere: disponibilitate îmbunătăţită, siguranţă mai mare, timp de ripostă redus, interoperabilitate în NATO, precizie ridicată, eficienţă sporită. În contextul noţiunii de „interoperabilitate” cu sistemele de artilerie din structurile euro-atlantice, artileria noastră este încă deficitară în domeniile: sisteme de conducere şi informaţionale, calibrele armamentului de artilerie şi logistica artileriei (amănunte despre această problemă se pot obţine din lucrarea Gl.bg.dr. Eugen POPESCU: „Rolul, misiunile, întrebuinţarea şi conducerea artileriei din perspectiva integrării euroatlantice a Armatei României”, apărută la Editura militară, Bucureşti, 2002, p.102 şi urm.).

La fel ca şi în armatele occidentale, şi în Armata României termenul „artilerie” înseamnă mai mult decât un simplu tun sau obuzier. Prin artilerie înţelegem sistemele văzute ca un tot unitar, precum sunt elementele componente ale unei fiinţe vii: sistemele de supraveghere, recunoaştere şi de determinări meteo şi balistice; sistemele de comandă şi control; sistemele de armament şi sistemul de foc; sistemul logistic.

În privinţa dotării artileriei cu echipamentele de care este nevoie pentru realizarea capabilităţilor aşteptate, este de remarcat că pentru prima dată, după evenimentele din decembrie 1989, Statul Major al Forţelor Terestre - din iniţiativa şi prin implicarea hotărâtoare a domnului general locotenent Eugen Bădălan - a elaborat concepția înzestrării forțelor terestre. Ca parte componentă a acesteia, Școala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” a elaborat strategia înzestrării armei artilerie.

Modernizarea şi achiziţionarea sistemelor de armament de artilerie trebuie să fie concepute şi realizate prin prisma principalelor tendinţe conturate în acest sens pe plan mondial şi pentru satisfacerea deplină a cerinţelor de interoperabilitate, interschimbabilitate şi capabilitate cu structurile similare ale armatelor statelor membre NATO.

Direcţiile strategice de înzestrare ale artileriei române privesc termene în orizontul anului 2010, 2020 şi, în perspectivă mai îndepărtată, până în anul 2030.

Pe termen scurt şi mediu, se prevede:

– modernizarea LAROM pentru obţinerea bătăii de 40-45 km cu lovitura cal. 122 mm şi de 80-100 km cu lovitura cal. 160 mm;

– producerea (achiziţionarea) cel puţin a unui sistem de rachete sol-sol cu bătaie mică (până la 200 km) compatibil cu cele similare din dotarea armatelor statelor membre NATO;

– integrarea sistemului de conducere a focului ACCS-COMBAT;

– introducerea în înzestrare a sistemului de telemetre cu laser pentru determinarea şi transmiterea coordonatelor şi vitezelor ţintelor pentru conducerea focului artileriei terestre;

– proiectarea şi realizarea obuzierului autopropulsat cal. 155 mm cu bătaie mărită;

– achiziţionarea de sisteme meteorologice standard NATO;

– realizarea (achiziţionarea) de sisteme de cercetare şi localizare, selectare şi determinare a ţintelor standard NATO;

– dotarea cu sisteme antiblindate RAD de generaţia 3 şi 3+;

– achiziţionarea de posturi de observare pe mijloace blindate, dotate cu aparate de vedere pe timp de noapte cu termoviziune.

Pe termen lung, se prevede:

– producerea (achiziţionarea) unui sistem de rachete sol-sol cu bătaie medie (300 km);

– dotarea cu subunităţi de elicoptere antiblindate standard NATO;

– achiziţionarea de rachete şi avioane de cercetare fără pilot pentru artilerie;

– modernizarea muniţiilor pentru calibrele de bază;

– realizarea de muniţie neletală.

În acelaşi mod, conform documentului amintit, este abordată problematica dotării şi modernizării artileriei antiaeriene din Forţele Terestre. În orizontul prefigurat de documentele menţionate este avută în vedere dezvoltarea capacităţii artileriei terestre de a realiza atât apărarea proprie antiaeriană, cât şi apărarea sub acest aspect a forţelor militare dispuse în zona de responsabilitate a Marilor Unităţi şi Unităţilor pe care le sprijină cu foc.

Realitatea de azi ne arată că sistemul artileristic, ca toate sistemele militare, va fi redus în efective, dar mai sofisticat şi mai eficient. În viitor, artileria română va trebui să poată lovi:

– în adâncime, nemijlocit şi circular,

– indiferent de nivel,

– în max. 5 minute,

ţintele sesizate prin oricare din sistemele active de localizare, identificare, determinare şi comunicare a acestora.

Acum, după ce la summit-ul de la Praga am fost invitaţi să intrăm în NATO, datoria noastră, a artileriştilor, este de a sesiza factorii de decizie politico-militară asupra necesităţii orientării României spre un stat european puternic, lider în NATO, cum este Marea Britanie, sau Franţa ori Germania şi apoi să se procedeze la actualizarea strategiilor de dezvoltare şi înzestrare a armatei noastre (renunţându-se astfel la politicile eterogene promovate azi în acest sens).

În funcţie de orientarea politico-militară a statului nostru, structurile militare şi firmele abilitate din România ar urma să angajeze un dialog profitabil cu structurile şi firmele din ţara respectivă, pentru realizarea unor programe comune care să asigure dotarea Artileriei Armatei României cu sisteme de armament standard NATO, asigurându-se totodată un prim pas spre apropierea de ASCA (structură separată în cadrul NATO, compusă din armatele S.U.A., Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa, având ca scop principal asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii între echipamente). În această importantă sarcină este implicată instituţia inspectorului pentru armă, reglementată recent prin ordinul Statului Major al Forţelor Terestre, Nr. I 1029 din 10.03.2003.

Instituţia inspectorului pentru armă, conform acestui ordin, este „structura Forţelor Terestre destinată proiectării şi aplicării politicii de dezvoltare a armei (specialităţii), conducerii procesului de elaborare a actelor normative specifice necesare organizării, coordonării, desfăşurării şi controlului pregătirii pentru luptă şi învăţământului militar. Inspectorul pentru armă îl consiliază pe şeful Statului Major al Forţelor Terestre în problemele ce privesc politica de dezvoltare şi managementul resurselor, având acces în toate marile unităţi (unităţile) de armă din Forţele Terestre şi în cele în care există structuri din arma respectivă”. Pe baza acestui document, Comandantul Școlii de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” are competenţă în următoarele domenii: managementul resurselor umane ale armei artilerie; elaborarea doctrinei artileriei şi a manualelor pentru luptă; înzestrarea cu sisteme de artilerie, echipamente şi materiale; cercetarea ştiinţifică aplicativă în artilerie; relaţiile internaţionale ale Scolii şi Unităţilor de elită ale artileriei precum şi promovarea artileriei în mediile de informare în masă.

La mulți ani tuturor celor care, cu respect, poartă semnul tunurilor înfrățite!

Prim-vicepreşedinte A.N.C.M.R.R. „Gen. Grigore Bălan” – filiala Covasna

Mr. (rz) (Art.Ra.) Robert-Tiberiu RUSZNÁK

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.